Ilie Bolojan loveşte din nou. Şeful CJ Bihor scoate asistaţii social la muncă

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan

După ce, la doar câteva zile de la preluare funcţiei de preşedinte al CJ Bihor a înjumătăţit personalul instituţiei, Ilie Bolojan mai dă o lovitură. El a decis să-i scoată la muncă pe toţi asistaţii social din judeţul Bihor. Primarii care nu se conformează vor fi amendaţi, iar ajutoarele sistate.

Consiliul Județean Bihor, condus de Ilie Bolojan, a semnat un protocol cu Prefectura şi Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială prin care beneficiarii ajutoarelor sociale sunt obligaţi să iasă la curățenie în localitățile lor, arată  ziarul Bihoreanul. Primarii au sarcină să le planifice activitatea, iar dacă nu vor scoate asistații la muncă, vor putea fi amendați. Consiliul Județean Bihor, în schimbă, se obligă să le ofere primarilor materiale şi echipamente de lucru.

Ptrivit sursei amintite sunt vizate de noile decizii aproximativ 3.000 de persoane din județ care beneficiază de venitul minim garantat (VMG) şi de alocaţiile pentru susţinerea familiei (ASF). Bugetul total pentru aceste plăți este de 17 milioane lei lunar.

„Este de bun simţ să existe o planificare a muncii acestor persoane de către primării, astfel încât munca să se desfăşoare cu folos (…) La Lugaşu de Jos ar trebui să desfăşoare o astfel de muncă, zilnic, între 15-20 persoane. Dacă aceşti oameni ar lucra la curăţarea şanţurilor, să culeagă pungi, PET-uri, să scoată scaieţii, munci care nu necesită calificare, lucrurile ar trebui să arate impecabil în comună”, a spus Bolojan.

În baza protocolului încheiat cu Prefectura şi cu AJPIS, vor avea loc întâlniri cu primarii din Bihor care au minim 15 beneficiari de ajutoare sociale în localităţile pe care le conduc, aceştia urmând să facă „planuri de acţiune reale” pentru a-i pune la muncă. Ulterior, echipe mixte formate din reprezentanţi ai Prefecturii şi AJPIS vor începe verificări în teren. „Unde se va constata că nu există planuri de muncă organizate de primării şi beneficiarii nu prestează orele de muncă, în prima etapă primăriile vor primi avertismente, în etapa a doua se va da amendă directă primarilor şi, în subsidiar, se suspendă plata sumelor către beneficiari. Scopul nostru nu este să scoatem oamenii de la plata ajutoarelor, dar moral şi legal este ca beneficiarii să desfăşoare orele de muncă la care sunt obligaţi. Sunt convins că, cu o bună organizare a beneficiarilor, vom vedea un progres important în ecologizarea judeţului Bihor în câteva luni”, a afirmat Ilie Bolojan.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (ianuarie 26th, 2021 at 17:59 )

Pe modelul asa da-asa nu, Bolojan arata încă o data ca se poate. De la restructurări la sprijinirea sociala a celor asistați, Bolojan devine un brand de inegalat pentru ceilalți edili locali implicați în cloaca clientelar bugetara a activiștilor de partid. Între asistați și bugetari nu exista o mare diferență decât în ceea ce privește oportunitatea financiara oferita de funcțiile ocupate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.