Poli, victorie amicală împotriva surprinzătorului loc secund din Liga a 2-a, Viitorul Pandurii

Politehnica

Politehnica

Politehnica s-a impus în amicalul disputat astăzi cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu pe Stadionul Ştiinţa. Ocupanta poziţiei secunde din Liga 2 a condus cu 1-0 şi 2-1, dar alb-violeţii au întors rezultatul şi au câştigat cu 3-2.

Primele ocazii ale partidei le-a avut Casado, care în minutele 7 şi 18 a ratat de puţin ţinta. Oaspeţii au replicat prin Ţegle (min. 20), al cărui şut a fost reţinut de Hindrich. Apoi, în minutul 22 Rusu a respins cu greu lovitura de cap expediată de Codrea. Contrar cursului, Viitorul Pandurii a deschis scorul în minutul 22 prin Şerbănescu, cu o reluare din interiorul careului, după ce a rămas cu puţin noroc singur cu portarul. Înaintea pauzei, Plazonja (26) şi Mera (45) au mai ameninţat buturile vizitatorilor, dar fără a reuşi primul gol timişorean. Acesta a venit până la urmă în debutul părţii secunde, după ce Ivanovici a fost faultat în marginea careului şi s-a acordat lovitură de pedeapsă. Mircea Axente a fructificat penalty-ul din minutul 48, cu toată opoziţia lui Bodea, care intuise direcţia balonului. Viitorul Pandurii a trecut însă din nou în avantaj şapte minute mai târziu, când Mitrică a scăpat la limita ofsaidului şi a săltat mingea pe lângă portar.

Alb-violeţii nu au dezarmat iar în minutul 70, în urma unei faze fixe, Coadă a provocat reuşita de 2-2, un autogol, mingea intrând în poartă până la urmă din piciorul lui Ciul. Elevii lui Dan Alexa au forţat imediat şi victoria, a doua în testele din 2021. Mai întâi Popovici (74) a trimis agonizant peste poartă din careul mic apoi, în următorul minut, Axente a fost aproape de o reuşită din marginea careului. Minutul 86 a adus însă şi mult căutatul gol de 3-2, Ivanovici a pătruns din banda stângă şi a centrat pe jos de pe linia de fund, în faţa careului mic, acolo unde l-a găsit pe Alin Ignea, marcator cu un şut precis.

La echipa viola a debutat cu ocazia acestui joc şi mijlocaşul Romario Rus, cu o evoluţie solidă în partea secundă. Politehnica i-a menajat pe Munteanu, Radunovic, Pamfile şi ultimul sosit, Cioinac, primii trei având mici probleme medicale.

Următorul joc de pregătire al lui Poli, ultimul înaintea duelului din Cupa României cu Astra, va fi miercuri, 3 februarie, cu Pandurii Tg. Jiu, tot la Timişoara.

Politehnica Timişoara: Hindrich – Sofran, Scutaru, Mera, Popovici – D. Codrea, Casado – D. Radu, Ivanovici, Manea – Plazonja. Au mai intrat: Jurj, Ignea, Bocşan, R. Rus, Axente, Coadă, D. Andrei, Bîrlovean. Antrenor: Dan Alexa.

Viitorul Pandurii: D. Rusu – Buleică, Lixandru, Băican, Dragu – Prejmerean, Țegle – Șerbănescu, Cioiu, Gîrbiță – Bădăuță. Au mai intrat: Bodea – Copaci, Oros, Paraschiv, Mitrică, Luduşan, Chiorean, Costea, Enache, Ciul şi D. Buia. Antrenor: Flavius Stoican.

“A fost un joc bun, controlat de noi. Pe lângă cele trei goluri am avut foarte multe situaţii în care am ajuns foarte uşor în preajma careului advers. Sunt mulţumit per ansamblu de jocul pe care l-am arătat. Am primit două goluri: unul cu foarte multă şansă pentru adversar iar al doilea după o greşeală mare a noastră. Dar, în ansamblu sunt mulţumit, pentru că am controlat jocul şi am mai avut pe lângă goluri minim patru-cinci situaţii clare. Dar a fost un antrenament reuşit în faţa unei echipe care este în faţa noastră în clasament. Astăzi am ieşit din cantonament, am încheiat cele 11 zile ale stagiului centralizat cu acest joc. Vom mai avea un meci amical până la jocul din Cupă. Sunt mulţumit de cum am arătat astăzi în general şi mă refer la toţi jucătorii… Mă bucur că nu s-a accidentat nimeni, nu au fost intrări dure, care să pericliteze sănătatea jucătorilor. Viitorul e un adversar bun, care încearcă să joace în orice situaţie. Îl cunosc bine pe Flavius Stoican şi asta e filosofia lui de joc. Un adversar care se va bate la promovare”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.