Ieri s-au desfășurat în Sala de Scrimă „Ana Pascu”, din capitală, întrecerile Cupei României la floretă fete seniori, individiual. CSU Poli Timișoara a fost reprezentată de două sportive, una clasându-se pe locul 3, iar una pe locul 5.
Concursul a fost dominat de reprezentanta clubului CSA Steaua, Mălina Călugăreanu. Stelista s-a calificat fără probleme în semifinale, unde a învins-o pe Ana Boldor Boghiță (CSU Poli Timișoara) cu 15-8. În cealaltă semifinală, sora Anei, Maria Boldor Boghiță (Steaua), a cedat în fața Emiliei Corbu (12-15). Finala dintre Mălina și Emilia nu a avut istoric. Stelista s-a impus cu 15-8 și a câștigat trofeul pus în joc. În duelul din „familie” pentru medalia de bronz, câștig de cauză a avut… sora mai mică, Ana Boldor Boghiță, care a învins-o pe Maria cu 15-14, ocupând locul al treilea la finalul întrecerii.
Până la lupta pentru medalii, Ana Boldor a trecut în optimi de o altă stelistă, Denisa Mănescu cu o victorie categorică, 15-2, ca în sferturi să treacă de Anca Săveanu, tot de la CSA Steaua, 12-11. Teodora Sîrbu, cealaltă sportivă de la CSU Politehnica a încheiat competiția pe locul 5.
Comentarii prin facebook