OMV Petrom e dispusă să cedeze conducta de alimentare cu gaze din zona Deta. Producția la Partoș a fost oprită de anul trecut

Compania OMV Petrom este în continuare dispusă să cedeze conducta care alimenta cu gaze naturale zona Deta, către orice entitate are responsabilitatea transportului sau distribuției de gaze naturale. Conducta respectivă era folosită pentru transportul gazelor naturale de la exploatația pe care societatea o avea în zonă, problema este că din noiembrie anul trecut exploatarea a încetat la zăcământul de gaze naturale Partoș, ca urmare a epuizării naturale a acestuia.

Conform OMV Petrom, producția din zăcămintele de gaze naturale din zona Foeni –Partoș – Moravița a început în urmă cu 40 de ani şi a încetat în noiembrie 2020. În ultimii ani, locuitorii din zonă care erau alimentați din aceste zăcăminte au avut probleme tot mai mari, rămânând fără gaze naturale chiar în perioada rece. Din păcate, spun reprezentanții societății, cantitatea de gaze furnizate de zăcăminte nu mai putea acoperi cererea de gaze.

”Pentru a asigura continuitatea alimentării cu gaze în zonă, localitățile trebuie conectate la Sistemul Național de Transport. OMV Petrom anunță epuizarea naturală a zăcământului de gaze naturale Partoș, din județul Timiș, ultimul din zonă aflat în exploatare. Zăcămintele din zonă au alimentat cu gaze naturale, direct, consumatorii din localitățile Banloc, Voiteg, Deta, Denta și Stamora-Moravița. În condițiile epuizării naturale a zăcământului Partos, producția de gaze a încetat în noiembrie 2020. Soluția pentru asigurarea continuității în alimentarea acestor consumatori o reprezintă racordarea și alimentarea cu gaze naturale de la Sistemul Național de Transport (SNT), conform legislației în vigoare. Localitățile Banloc, Voiteg, Deta, Denta și Stamora-Moravița au fost racordate, în trecut, direct la o conductă care transporta gazele naturale de la zona de producție Foeni – Partoș – Moravița la distribuțiile de gaze din zona geografică respectivă. Practic, acestea au fost alimentate direct de la zăcămintele productive, pe întreaga perioadă de exploatare a gazelor naturale”, anunță cei de la OMV Petrom.

Furnizarea din zăcământ a gazelor existente în aceste zone de producție a scăzut treptat, mai spun cei de la compania OMV Petrom. Aceasta a dus la închiderea zăcământului în noiembrie 2020.

”Producția de gaze naturale din zăcămintele aflate în zona Foeni – Partoș – Moravița a început în anul 1981, a atins un nivel maxim al producției în perioada 1983 – 1987 și a început să intre în declin începând cu anul 2004. În ultimii trei ani, producția medie zilnică de gaze naturale produse de zăcământul Partoș a fost, în medie, de numai 3.500 Smc/zi, insuficientă pentru necesarul de consum al localităților menționate, în special în timpul sezonului rece. Începând cu luna noiembrie 2020, OMV Petrom nu mai produce gaze naturale în această zonă, fiind inițiate procedurile necesare încetării concesiunii zăcământului Partoș. În aceste condiții, întregul consum de gaze naturale al acestor localități trebuie asigurat din SNT, activitate care excedează atribuțiilor unui producător de gaze naturale. Facilitățile existente aferente zăcământului Partoş vor intra în proces de abandonare ca parte a procesului de încetare a concesiunii petroliere”, a mai anunțat OMV Petrom.

Compania spune că în ultimii 8 ani a notificat de nenumărate ori autoritățile locale, centrale și operatorii de transport și distribuție despre declinul producției şi necesitatea identificării și implementării unei soluții alternative de alimentare, care să asigure continuitatea pe termen lung în alimentarea cu gaze naturale a acestor localități. Potrivit legislației in vigoare, obligația de identificare și implementare a unor soluții de conectare la SNT revine distribuitorilor locali, in colaborare cu Transgaz.

Cine dorește, poate prelua oricând conducta folosită la alimentarea cu gaze a zonei amintite, OMV Petrom fiind dispusă să o cedeze către orice entitate o dorește și are responsabilitatea alimentării consumatorilor.

”În acest context, OMV Petrom își menține propunerea de a preda această conduct de gaze către oricare entitate care are responsabilitatea transportului sau distribuției de gaze naturale. Reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și reprezentanți ai autorităților locale au fost informați si vor implementa soluțiile necesare pentru a asigura continuitatea in alimentarea cu gaze a localităților menționate”, conform OMV Petrom.

Zilele trecute, la București, la Secretariatul General al Guvernului a avut loc o nouă întâlnire la care au participat toți cei implicați în asigurarea consumului de gaze naturale în zona de sud a Timișului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcl Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.