Inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică județene și ai municipiului București vor efectua zilnic acțiuni de monitorizare și verificare a paturilor ATI din unitățile sanitare care tratează pacienți infectați cu COVID-19.
Aceste modificări au fost aduse Ordinului ministrului Sănătății nr. 316/2021 privind raportarea de paturi ATI în platforma electronică a Ministerului Sănătății „Alerte MS”, aprobate, joi, de către Ministerul Sănătății.
Astfel, potrivit noilor reglementări, personalul împuternicit din cadrul DSP va efectua zilnic acțiuni de monitorizare și verificare a paturilor ATI din unitățile sanitare care tratează pacienți COVID-19 și va completa datele în macheta – Situația paturilor ATI COVID-19.
„Specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății au considerat necesar ca personalul împuternicit de ministrul Sănătăţii din cadrul direcţiilor de sănătate publică județene și a municipiului București să efectueze zilnic acțiuni de monitorizare și verificare a paturilor ATI COVID-19 din unitățile sanitare care tratează pacienți COVID-19 pentru a crește acuratețea datelor privind situația paturilor ATI alocate pacienților cu infecție COVID-19”, a declarat secretarul de stat Monica Althamer.
Ordinul ministrului Sănătății urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii prin facebook