Echipa de rugby a Timișoarei pierde un super-jucător. Se pregătesc și alte plecări

Marius Simionescu

Marius Simionescu

Prim-divizionara de rugby SCM Timișoara stă pe un butoi de pulbere. Scandalurile nu au contenit de când Vali Calafeteanu a preluat echipa la care manager sportiv a ajuns Dănuț Borzaș. Certuri, chiar bătăi cu staff-ul, dar și multe îndepărtări ale unor jucători exponențiali este meniul servit la echipă. Meciul cu Baia Mare de mâine, ora 12, in Ronaţ, poate fi ultimul pentru o generație extraordinară.

Și asta pentru că 12 jucători își termină contractul și conducerea nu s-a grăbit să le ofere prelungiri sau bonusuri pentru a continua, iar conform surselor noastre câtiva jucători vor pleca, unii chiar la rivala din Baia Mare.

Încă înaintea meciului de mâine, unul dintre cei mai buni tineri rugbiști români, dacă nu chiar cel mai bun, a anunțat că va pleca. Este vorba despre polivalentul jucător Marius Simionescu, campion cu echipa Under 20 a clubului, dar și cu echipa mare pentru care a avut evoluții excepționale.

Ce spune el este un rezumat clar la ceea ce se petrece la club.  “Plec cu capul sus! Atunci când nu mai ești crezut nici măcar că ești accidentat, atunci când propriul club nu mai este capabil sa aibă grija de sănătatea și bunăstarea ta, cu părere de rău, drumurile se despart… Am avut zile în care am jucat cu toata dăruirea și zile in care, chiar și cu oasele rupte, am jucat din nou cu tot sufletul pentru colegii de echipa și pentru ceea ce a însemnat Timișoara pentru mine. E trist și păcat sa vezi cum tot ceea ce ai construit alături de colegi atâția ani, se năruie ușor… Un capitol frumos din cariera mea de jucător se încheie astăzi, însă minutele pe teren, prieteniile legate și toată performanța rămân indiferent de circumstanțe. Un capitol nou și plin de provocări mă așteaptă și sunt convins ca ma îndrept doar spre bine! Vă mulțumesc pentru tot, rămân recunoscător colegilor și în special, suporterilor care ne-au fost alături mereu”, a scris Simionescu în social media.

Dacă clubul nu îți spune, își spun fanii, dar și presa: Simi, îți mulțumim pentru devotamentul și calitatea ta umană!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.