Duminică noaptea, un apel la 112 a anunțat producerea unui incendiu la o clădire cu un etaj, în localitatea Giroc.
S-a dispus alertarea Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara și trimiterea la locul intervenției a trei autospeciale de stingere, o autoscară S42, echipaj SMURD tip B și 16 pompieri. Din cadrul SAJ Timiș a fost alertată o ambulanță tip C cu medic.
După efectuarea recunoașterii și asigurarea accesului în apartamentul incendiat, a fost descoperită o persoană decedată carbonizată.
În sprijinul forțelor din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara, a fost trimisă în sprijin și o autospecială de stingere cu 4 subofițeri din cadrul Detașamentului 1, sub comanda Ofițerului de Serviciu pe Inspectorat.
În urma incendiului, 14 persoane au fost evacuate (9 adulți și 5 minori), iar alte 5 persoane s-au autoevacuat.
De asemenea, pe lângă victima decedată, încă două persoane evacuate de pompieri au necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicate cu fum.
În acest moment, incendiul este lichidat și se lucrează la înlăturarea efectelor negative asupra instalațiilor și construcțiilor, a transmis ISU Timiș.
Comentarii prin facebook