Trei proiecte din Timișoara vor primi bani de la Institutul Național al Patrimoniului din Timbrul Monumentelor Istorice (TMI). Valoarea totală a acestora este de peste 235 de mii de lei.
În cadrul subprogramului „Timișoara, Capitală europeană a culturii”, în valoare de 235.199 lei, au fost selectate trei inițiative, una pentru reabilitarea unei porți vechi, una pentru refacerea unei fațade, iar una pentru reabilitarea tâmplăriei de lemn la o altă clădire istorică.
„Remarcăm, încă o dată, la finalul unei noi sesiuni de selecție pentru finanțare, cât sunt de importante, pe de o parte, capacitatea beneficiarilor (proprietari, asociații de proprietari sau administratori de patrimoniu imobil) de a scrie și organiza proiecte în parteneriat cu specialiștii din domeniu și, pe de altă parte, implicarea comunităților locale – administrație publică și societate civilă deopotrivă – pentru ca aceste oportunități de a investi în conservarea monumentelor istorice să poată fi valorificate”, a declarat Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.
Iată care sunt proiectele din Timișoara câștigătoare ale finanțărilor: Asociația de Proprietari din Timișoara, str. August Treboniu Laurian NR. 2 – Restaurare Poartă de acces imobil din str. August Treboniu Laurian nr. 2 din Situl Urban „Vechiul Cartier Iosefin”; Famicas SRL – Refacere fațadă exterioară a clădirii Mercy nr. 3 din Situl Urban „Cartierul Cetatea Timișoara”; Porumb Olimpiu Emil – Reabilitare și înlăturare intervenții anterioare de înlocuire ale tâmplăriei de lemn exterioare pe fațada principală la imobilul din Piața Traian nr. 4 din situl Urban „Fabric I”.
Comentarii prin facebook