Universitatea Politehnica Timișoara se pregătește de reluarea cursurilor față în față

Universitatea Politehnica Timișoara se pregătește să reia din toamnă, cursurile universitare în sistem față în față, pentru a readuce normalitatea în viața studenților. Chiar dacă este pregătită pentru cursuri online, se dorește ca predarea să se facă la sală, prin prezența fizică la sală.

Spațiile de studiu au fost reamenajate, în prezent UPT oferă 5000 de locuri la cursuri.

„Ne dorim să le oferim din nou tinerilor, viața de student de care au fost privați pe durata pandemiei și să aducem la normalitate viața universitară. În acest sens, am început lucrări ample de renovare și reamenajare a spațiilor de studiu, a locurilor de cazare, Politehnica oferind în prezent 5000 de locuri, o valoare care acoperă întregul necesar pentru studenții noștri. Practic, ne mândrim cu faptul că suntem o universitate care asigură locuri de cazare tuturor studenților săi”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan.

Și cadrele didactice se pregătesc pentru a relua viața universitară în condiții normale, cu studenți prezenți fizic în amfiteatre și săli de cursuri, considerând că este extrem de importantă interacțiunea directă cu studenții, cărora doresc să le asigure cele mai bune condiții de pregătire academică. Totodată, experiența predării în format online din ultimul an și mijloacele tehnice în care Universitatea Politehnica a investit și excelează în acest moment va asigura o calitate superioară a predării cursurilor într-un mod inovativ.

Laboratoarele sunt și acestea într-o continuă evoluție înspre nou și modern. În fiecare facultate au fost amenajate laboratoare de ultimă generație, complet dotate, în care studenții interacționează cu echipamente menite să le asigure și o pregătire practică temeinică. Parteneriatele cu mediul economic au devenit tot mai strânse în ultimii ani, astfel că li se oferă studenților în continuare posibilitatea de a beneficia de stagii de practică și joburi în marile companii din Vest, chiar din primii ani de studenție.

Totodată, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a fost dotată și anul acesta cu resurse noi de studiu, volume noi din toate domeniile, dar și calculatoare performante pentru studenți.

Bazele sportive (cu bazine de înot, terenuri de fotbal, tenis, handbal, baschet, săli de sport, pistă de atletism etc.) vor fi pregătite pe toată durata verii pentru a oferi studenților posibilitatea practicării oricărui sport de masă sau de performanță.

Lucrări intense au loc și la cantina studențească, aceasta fiind într-un permanent proces de igienizare, fiind pregătită pentru a oferi zilnic masa de prânz miilor de studenți UPT

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.