Pentru cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 23 septembrie, începând cu ora 9:00 pe câteva străzi din Timișoara.
Nu vor avea gaz locatarii de pe Calea Bogdăneștilor, Dunărea, Semicerc, Taborului, Tacit, Zănoaga, Nepos, Trifoiului, Barierei, Adam Müller-Guttenbrunn, Belgrad, Umbrei, Titus Liviu, Madona și Războieni din Timișoara.
Reluarea distribuției gazelor naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 21:00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Comentarii prin facebook