Inspectorul general școlar al județului Timiș, Marin Popescu, a anunțat, miercuri, că 711 elevi sunt infectați în clipa de față cu coronavirus.
Din 13 septembrie, data începerii noului an școlar, numărul infectărilor în rândul elevilor se ridică la 1.261.
În ceea ce privește angajații unităților de învățământ, cadre didactice și personal auxiliar, 228 sunt infectați potrivit raportării de azi a Inspectoratului Școlar Timiș. De la începutul anului școlar, cifra celor cu covid se ridică la 425.
Inspectorul general școlar al județului Timiș, Marin Popescu, a precizat că în momentul de față 11.288 de elevi sunt în online în Timișoara. În celelalte localități din județ sunt încă șase mii de elevi în această situație.
„Avem 343 de elevi în online cu alte probleme medicale decât covid. Ieri am avut 5.000 de elevi absenți din alte motive decât covid din 82.000 care erau la ore în sălile de clasă”, a spus Marin Popescu.
Comentarii prin facebook