Colterm a anunțat, joi dimineața, că din cursul nopții trecute s-a reluat aprovizionarea cu cărbune, astfel că a început, treptat, creșterea temperaturii de furnizare a căldurii.
Până în cursul acestei seri, temperatura de plecare din punctele termice va fi de 37 de grade.
Compania de termoficare transmite și azi că sunt avarii, iar echipele COLTERM sunt pe teren și lucrează pentru remedierea lor.
Sunt probleme la punctul termic 55 din zona Ilieș nr. 9, unde a apărut o avarie la conducta de încălzire, care afectează imobilele de pe străzile Ilieș, Martirilor, Averescu și Martir Apro.
De asemenea, o avarie la conducta de apă caldă de la punctul termic 26 afectează imobilele de pe Calea Aradului și Calea Lipovei.
La punctul termic se face o lucrare pe fonduri europene și este întreruptă furnizarea apei calde pentru cuplarea la rețeaua nouă. Sunt afectate imobilele de pe strada Constantin Sere.
Echipele COLTERM fac toate eforturile ca reparațiile să fie finalizate cât mai repede, astfel ca, până în această după-amiază, la ora 16, toate aceste lucrări să fie finalizate și toți consumatorii să beneficieze de apă caldă și căldură.
Comentarii prin facebook