Au trecut aproape două săptămâni de la momentul în care PSD şi PNL s-au pus la masa negocierilor pentru formarea unui nou guvern şi lucrurile nu sunt deloc clare. S-ar putea chiar spune că până acum s-a hotărât că… nu e nimic hotărât. Ca să ne arate că sunt partide responsabile, cele două formaţiuni au început să negocieze programul de guvernare, principii, ce mai, chestiuni din stratosfera politichiei dâmboviţene. Şi, chiar după mult timp, am văzut în negocieri principii social-democrate în discursul PSD (cotă progresivă de exemplu) şi unele liberale în cel al PNL.
Dar nu acolo e marea problemă, s-au găsit imediat şi se vor găsi soluţii de aglutinare a celor două principii. S-a ajuns chiar şi la o înţelegere privind rotaţia premierilor. Însă de aici începe totul. Fiecare partid vrea să dea premierul în primul an şi jumătate din mandatul de trei ani care a rămas până la viitoarele alegeri. De ce? Mai profitabil din punct de vedere electoral ar fi să ai premier în momentul alegerilor. Să spargi puşculiţa cu bani pentru primari, să mai împarţi nişte pomeni electorale, nu în ultimul rând, să organizezi alegerile.
În schimb, prima perioadă ar da multe bătăi de cap şi ar aduce costuri electorale. E criză sanitară, criză economică, criză socială, criză energetică. PSD, dacă ar da primul premier, ar trebui să explice de ce majorarea pensiilor se face doar cu 7% (cam aici s-a ajuns la negocieri), iar nu cu 40%, aşa cum urla în opoziţie că se poate face. Adică şi-ar asuma plenar populismul, ipocrizia, minciuna. Mai mult, e de aşteptat ca, la finalul unei guvernări glorioase, lucrurile să fie mult mai bune în România, din toate punctele de vedere. Cine ar capitaliza electoral această „duduială” economică? Sigur, premierul de la acea vreme, în primul rând.
Şi atunci de ce se împotrivesc ambele partide unei soluţii logice şi cu mari avantaje electorale? Fiindcă nu există niciun fel de încredere reciprocă. Nu au încrede nici în cuvântul partenerilor, cum ar face nişte oameni de onoare, nici în documente semnate, nici în nimic. Şi dacă acum, la început de drum, nu există încredere, ce o să urmeze mai târziu? Şi da, PSD are dreptate să n-aibă încredere în „omul de onoare” Florin Cîţu. Tot ce a făcut Cîţu în ultima perioadă dovedeşte un egocentrism rar întâlnit până şi în politica dâmboviţeană. Rar găseşti în istorie un om care să se agaţe de putere aşa cum o face Cîţu. De fapt, în el se blochează totul. Cîţu a blocat coaliţia cu USR, el o blochează şi pe cea cu PSD. Nu-l interesează nici de propriul partid, iar de ţară îi pasă exact cât îi pasă lui Gigi Becali de încălzirea globală. Îl interesează doar propria persoană şi nimic mai mult. Chiar şi „echipa câştigătoare” a devenit iritată de obsesia pentru putere a acestuia.
După el, potopul, doar să mai fie premier! De aceea şi amână la infinit negocierile. Ne vorbeşte Cîţu de Germania şi Olanda, că şi acolo sunt lungi negocierile. Dar acolo se blochează într-un singur om? Dacă PSD ar fi de acord Cîţu premier, acesta n-ar avea nimic împotriva nici a impozitării progresive, nici a Secţiei Speciale, nici a nimic. Ori crede cineva din ţara asta că, peste un an şi jumătate, Cîţu se va ridica de unul singur de pe scaun pentru a-l ceda PSD? Sigur că nu. Eventual doar o intervenţie chirurgicală, care să-i separe dosul de scaunul de premier, îl mai poate ridica pe cel care oricum a fost dat jos de parlament.
Pe de altă parte, poate avea încredere PNL în PSD că va ceda scaunul de premier peste un an şi jumătate? Un an şi jumătate în care poate PNL va ajunge la jumătate din numărul de parlamentari de azi şi un sfert din procentele actuale în sondajele de opinie. Nu, nu poate. PSD rămâne totuşi singurul partid din istorie al cărui premier, Sorin Grindeanu, a refuzat să plece chiar dacă propria formaţiune i-a cerut acest lucru. Astfel s-a ajuns, caz nemaiîntâlnit, ca un partid să introducă o moţiune de cenzură împotriva propriului premier. Poţi avea încredere într-un astfel de partid că va ceda de bunăvoie scaunul de premier? Mai ales unui partener de alianţă rahitic la vremea respectivă.
P.S. Dacă tot e vorba de „oameni de onoare”, în 2018, la nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de premier, Klaus Iohannis anunţa că este pentru ultima dată când mai oferă o astfel de ”şansă” PSD. Cine ştie, poatee de aceea se luptă atât Cîţu pentru scaun, ca să-i salveze „onoarea” lui Iohannis.
Comentarii prin facebook