Ana Munteanu pusă la punct de liberalul Cosmin Tabără: Să nu facă asemănări între PNL și AUR, ei să își asume că pun șefi de acolo la Piețe SA

Ana Munteanu

Ana Munteanu

Liberalul Cosmin Tabără o pune la zid pe colega sa de consiliu local, Ana Munteanu. Deși (încă) teoretic suspendată din calitatea de membru USR până în luna martie a acestui an, după ”escapada” cu jandarmi de la restaurantul lui Dan Dinu, ea face luptă politică pe Facebook pentru formațiunea amintită. După incidentul de la Mogoșoaia, când un ales local USR a fost agresat de un membru PNL, ea a lansat pe rețeaua de socializare un protest în care a pus ”tag” și președintelui PNL Timișoara.

Cosmin Tabără s-a declarat total împotriva unor astfel de manifestări ale colegilor săi de partid, a anunțat că se va interesa ce s-a întâmplat acolo și că va cere sancțiuni dure împotriva celui vinovat.

”Am primit un mesaj de la colega mea Ana Munteanu, prin care îmi cere să mă delimitez de colegi din București pentru un comportament deplasat la adresa unei colege de la USR. Mă delimitez total de asemenea manifestări, mă voi interesa concret despre ce e vorba. Dacă acele lucruri sunt adevărate, în partid eu voi cere măsuri drastice”, a spus Tabără.

El insistă că nu acceptă asemenea acțiuni, mai ales că și Timișoara a trecut la alegerile interne prin asemenea situație. Totuși, el o acuză pe Munteanu că face asemănări între PNL și AUR, chiar dacă partidul acesteia a pus un membru important al AUR Timiș în consiliul de administrație de la Piețe, fără să-și asume acest lucru.

”Știți că eu nu sunt de acord cu asemenea manifestări, am trecut și noi prin așa ceva. În Timișoara nu există așa ceva, ba din contră, noi am fost făcuți resturi de către colegii de la USR. Îi mulțumesc pentru tag, pentru că a făcut o apropiere între PNL și AUR, eu sunt un tip elegant, nu îmi place să fac trimiteri între persoane și partide. Dar trebuie să spun, prima dată ar trebui să ne explice ea cum cei de la USR Timișoara au pus în consiliul de administrație de la Piețe SA pe secretarul general al AUR pe județ. Care striga acum două săptămâni ieși afară, javră ordinară, lui Fritz. Și colegii de la USR nu sunt de acord cu ce se întâmplă acolo, cert este că este un membru de la AUR, votat în consiliul de administrație la Piețe, de către USR. Ar trebui să își asume, trebuie să îți asumi ceea ce faci și nu să ataci în permanență”, a mai subliniat Tabără.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Lopi a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 11:38 )

Ce faină îi povestea. Stai să vezi când își amintește că ăla de la AUR din PNL o plecat. Și că era membru PNL când o fost votat acolo.

Mioriticus a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 12:07 )

Ce fain este la noi ,cum ne punem la punct unul pe altul zilnic ,ne înjurăm,ne jignim în limbajul de mahala și ce este mai esențial ,înaintăm să facem din Timișoara un oraș oarecare în care înflorește intoleranța,în care bădăranii de pretutindeni au găsit un habitat în care se simt bine.

George a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 12:31 )

@Lopi, crezi că îl duce memoria (și mintea) chiar atât?

PNL zboară în toate direcțiile a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 12:32 )

Nu ești un tip elegant doar pentru că porți haine scumpe, iar flegmele aruncate spre Fritz (a propos, un tip elegant ar fi zis dommul Fritz sau domnul primar Fritz) și USR în ultima vreme nu pot fi considerate ironii de gentleman.
Conform cărei logici o agresiune fizică exercitată de un PNL-ist este egală cu votarea unui reprezentant (măcar teoretic, dar elegance oblige!) al AUR într-un consiliu, la 500 km distanță?
Este ca-n bancul cu ursul care-i spune iepurelui: Băi iepure, io-s elegant și n-am vrut să-ți spun, dar tu n-ai bască și asta mă interpelează! De ce n-ai bască?

Cred că-n ultimele luni, declarațiile liberalilor timișeni și timișoreni au urcat PSD-ul cu 10%, iar AUR cu vreo 5%. USR rămâne constant, iar tăcerea chiar e de aur pentru PNL.

Nelu a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 13:05 )

Tabara cica tip elegant. Cand il vezi iti vine sa-l intrebi cu cat da e kilul de ceapa.

Stefan a spus: (ianuarie 30th, 2022 at 17:43 )

Tabăra ești un ipocrit. De ce nu explici tu javra ordinara pe cine a votat usr la piețe? A votat un membru PNL la vremea respectiva, propus de voi!

gabriela borcsi a spus: (februarie 2nd, 2022 at 12:57 )

jigodia muntean, cine a ajuns sa reprezinte timisoara scursurile societatii romanesti

Paul a spus: (februarie 3rd, 2022 at 18:59 )

Mă Ana nu te supăra dar ce te recomandă scumpo?

Anyway, ce trăsături și privire frate :)) Parcă sunt slutele alea slăbănoage ce se freacă cu fundul de cardanul tău Duminica prin Heaven jur

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.