Inspectorul școlar general al județului Timiș, Marin Popescu, a declarat că în contextul pandemiei, când tezele nu au mai fost date, iar exigenţa nu a mai fost la fel de mare, a crescut mult numărul elevilor care au atins mai uşor media 8,50, acceptată pentru bursele de merit.
Ministerul Educaţiei a decis că nu se vor mai acorda burse de merit pentru elevii care au media generală peste 8,50, ci doar pentru cei care reuşesc să obţină cel puţin 9,50.
În Timiș, în acest moment sunt în plată 40 de burse de performanţă, 18.511 burse de merit, 561 de burse de studiu şi 4.066 burse de ajutor social.
Costurile cu aceste burse sunt următoarele: 32.400 de lei pentru bursele de performanţă, 12.440.700 lei pentru cele de merit, 128.700 lei pentru cele de studiu şi 12.712.000 pentru cele sociale.
De asemenea, șeful IȘJ, Marin Popescu, a mai anunţat că din semestrul al doilea, deci din 17 ianuarie, cuantumul burselor va fi mai mare. Se vor acorda câte 500 de lei pentru bursa de performanţă, 200 de lei pentru bursa de merit şi bursa de ajutor social şi 150 de lei pentru bursa de studiu.
Comentarii prin facebook