Liceul Lenau are fațadă nouă, fără schele. Lucrările de reabilitare continuă

Zona istorică a Timișoarei are o nouă clădire cu fațadă frumoasă, renovată. Vorbim de cea a Liceului Lenau, una dintre cele mai importante pentru comunitatea locală. Lucrările continuă în interior, dar sunt aproape de finalizare.

Liceul din Timișoara care a dat doi premiați cu Nobel își dezvăluie zilele acestea, în sfârșit, noua față, ne spune primarul Dominic Fritz, anunțând că schelele de pe clădire au fost date jos de firma care se ocupă de reabilitarea clădirii. ”Dezvelirea” vine după ani mulți de așteptare și probleme legate de această investiție.

”Aproape o generație întreagă de copii a așteptat ca aceste lucrări la fațada Liceului „Nikolaus Lenau” de pe strada Gheorghe Lazăr să fie finalizate, iar acest moment este foarte aproape. Clădirea a fost ridicată în mai puțin de patru ani, între 1875 și 1879. Reabilitarea ei, cu multe blocaje tehnice și administrative, a durat aproape 10 ani! Zilele acestea, constructorul a îndepărtat schelele de pe fațada proaspăt renovată, lucrările rămase de efectuat fiind doar în interiorul clădirii. Și ele se vor termina în curând, stadiul proiectului fiind de peste 90 la sută”, a anunțat Fritz.

Chiar dacă anunțul primarului vizează ridicarea schelelor de pe fațadă, în partea inferioară a clădiri se mai văd încă unele schele, dar suntem siguri că în scurt timp vor fi demontate și acestea.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Anonim a spus: (ianuarie 5th, 2022 at 21:16 )

Poate ca are fatada noua, dar nu mai are un corp didactic care sa intruneasca nici macar cat de cat calitatile cerute. Aici ar trebuie o reinoire de mare magnitudine. Dar cu cine, cu madam „Lupu” sa faci reforma ! Experti in bulling, profii asteapta meditatii sau atentii. Mi aduc aminte de o „doamna” de mate, acum pensionara, a carei casa istorica avea si ea fatada in renovare ( pe langa flora ). Nu va spun ce a fost pe unii copii si parinti, evident,fara nici o legatura cu cele scrise anterior. Sau aia de la geografie, cu un mers inconfundabil …

roaba a spus: (ianuarie 6th, 2022 at 14:53 )

Zece ani pentru refacerea unei fatade, asta, da ,realizare a iepocii de aur a roabei!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri

Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Luni spre seară, în Sala Multifuncțională a CJT, a avut loc o importantă ședință comună, care a reunit Asociația Județeană de Fotbal și Comisia Județeană a Arbitrilor. La ședință au participat arbitri, observatori și delegați de joc, iar ca o noutate au fost prezenți online și Marcel Săvaniu, vicepreședinte Comisia Centrală a Arbitrilor, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pași concreți pentru un fotbal județean mai „sănătos”. Ședință comună AJF cu Comisia Județeană de Arbitri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.