Colaborare între teatrele maghiare din Timișoara și Veszprém, capitale culturale în 2023

Timișoara și Veszprém vor deține în același an, 2023, titlul de Capitală Culturală a Europei: provocator și ambițios context în care Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely și teatrul din orașul maghiar situat pe malul râului Séd au proiectat un dens program cultural comun.

Unul dintre  punctele esențiale  ale platformei teatrale comune îl reprezintă coproducțiile teatrale. Chiar în aceste zile, un personaj legendar, Banul Bánk, unește două viitoare Capitale Culturale Europene aflate la 400 de km distanță dar deja foarte apropiate artistic.

Două premiere în trei zile și un nou proiect a doua zi: așa s-ar putea rezuma evenimentele ultimei săptămâni la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara.

După premiera absolută a spectacolului de teatru-fantasy  „Csaba drops (Totul se va schimba!)”,  în regia lui Tasnádi-Sáhy Péter, și premiera spectacolului de păpuși „Cenușăreasa”, montat  de regizorul Sramó Gábor și realizat  în coproducție cu Teatrul de Păpuşi „Kabóca” din Veszprém, evenimente desfășurate la distanță de doar o zi între ele, trupa Teatrului Maghiar din Timișoara a început repetițiile pentru un nou spectacol: drama istorică „Banul Bánk”, de Katona József  în regia lui Markó Róbert.

Și acest nou spectacol va fi o coproducție a scenei timișorene maghiare cu Teatrul din Veszprém, în cadrul platformei de parteneriat teatral constituite în contextul în care ambele orașe, Timișoara (România) și Veszprém (Ungaria), vor fi  Capitale Culturale ale Europei în 2023.

Spectacolul, ale cărui repetiții se desfășoară atât la Timișoara, cât și la Veszprém, va avea premiera chiar de Ziua Mondială a Teatrului, în 27 martie 2022,  și reunește în distribuție actori din ambele orașe: Balázs Attila, Éder Enikő, Miller Patrik, Sebestyén Hunor, Taba Dorottya Lucia, Aszalos Géza, Molnos András Csaba, Bandi András Zsolt, Csörögi Gábor, Benkő Zsuzsanna, Berta Csongor și Tokai Andrea.

De la publicarea sa, în 1819, şi până astăzi, „Banul Bánk” al scriitorului Katona József s-a impus în cultura europeană teatrală ca unul dintre marile texte ale dramaturgiei maghiare,  o dramă cu puternic filon  istoric, ale cărei personaje de legendă au provocat imaginația regizorilor și au generat montări în teatru, operă și film.

Palpitanta poveste a Banului Bánk și a soției sale Melinda se desfășoară la sfârşitul anului 1213, într-un context istoric tulbure, învolburat de rebeliuni, drame pasionale şi intrigi politice. Povestea medievală surprinde lupta patrioților maghiari pentru libertate, în revers cu atmosfera otrăvită a Curții rămase fără Rege, unde colcăie trădări, pasiuni, ambiții, jocuri periculoase de putere. Prins în vârtejul acestora, nevoit să aleagă între idealurile și sentimentele sale, între dragostea pentru popor și loialitatea față de Regele plecat să lupte cu meranii din Peninsula Istria, tragicul erou  Bánk va pierde tot ce iubește.

În următoarele zile, Teatrul Maghiar din Timișoara propune publicului său trei tentante spectacole: sâmbătă, 12 februarie, de la ora 19, noua producție a companiei, ”Csaba Drops (Totul se va schimba!)”; în 16 februarie, spectacolul regizorului Radu Nica, „La comun”, cu un debut de rol important: Vass Sarolta, cea mai tânără actriță a trupei, va juca rolul Freja, iar în 17 februarie, „Cotitura Dunării”, spectacol invitat din Ungaria, îl readuce pe scena Teatrului Maghiar din Timișoara pe actorul Molnár Bence.

Toate spectacolele Teatrului Maghiar Csiky Gergely sunt traduse în limba română.

Biletele sunt disponibile la Casieria Teatrului sau online, prin platforma www.biletmaster.ro.

*Imagini din repetiția spectacolului Banul Bánk, foto: Petru Cojocaru/TMT

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.