Vineri seara, la ora 21:12, pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați despre producerea unui incendiu la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara.
A fost alertat Detasamentul 1 și 2 Timișoara, iar la fața locului au fost mobilizate șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări mecanice, o ambulanță SMURD cu doi ofițeri si 33 subofițeri.
La sosirea forțelor de intervenție și după recunoașterea în teren s-a constatat că incendiul se manifestă la instalația electrică dintr-o toaletă aflată la mansarda clădirii.
Până la sosirea pompierilor, personalul de supraveghere și îngrijire a evacuat, în siguranță, cei șase copii care se aflau în internat.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie rapid localizat și lichidat împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi.
Ulterior, echipajele de intervenție au continuat verificarea tuturor spațiilor din clădire pentru a se asigura că nu există și alte posibile focare de incendiu.
Nu sunt persoane rănite.
Foto arhivă
Comentarii prin facebook