Consiliul Județean Timiș a beneficiat de jumătate de milion de lei, majoritatea bani europeni nerambursabili şi cu care a reușit să dezvolte Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Timiș 2021 – 2027 și Strategia de eficiență energetică a județului Timiș 2021 – 2027. Cele două vor fi extrem de utile atât beneficiarului direct,…
Patru candidaţi au rămas în cursa pentru şefia Poliţiei Locale. Primarul Fritz spune că va fi un concurs riguros
Patru din șase candidați care s-au înscris la primul concurs din istorie pentru desemnarea șefului Poliției Locale Timișoara continuă competiția, a anunțat Primăria Timișoara. Primarul Dominic Fritz afirmă că va fi un concurs cât se poate de serios, declaraţia venind la o săptămână după ce viceprimarul Cosmin Tabără solicita ca acest concurs să fie unul…
Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia de la şefia USR. Cătălin Drulă, preşedinte interimar
Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din fruntea USR, după ce Biroul Național de Conducere al partidului i-a respins programul de reforme. Potrivit statutului USR, până la organizarea unui Congres extraordinar, funcţia de preşedinte interimar va fi exercitată de deputatul de Timiş Cătălin Drulă, vicepreşedintele ales cu cel mai mare număr de voturi. Convocat pentru această…
La Iulius Town are loc campania Flash Cash
La Iulius Town, până pe 9 februarie 2022, are loc campania fulger Flash Cash, unde primești premii garantat la cumpărături, iar în foodcourt ai parte de surprize delicioase toată luna. Săptămâna aceasta a început Flash Cash la Iulius Town Timișoara, iar premiile sunt „actorii principali”. Timp de trei zile, de luni, până miercuri, în perioada 7…
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui cursurile primului micro-MBA dedicat profesioniștilor în HR
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește cursurile primului micro-MBA dedicat profesioniștilor în HR – “Talent Academy” 2022. Programul e livrat în România prin Connect CEE, University of Suffolk și Școala Pentru Oameni Responsabili (SPOR) și găzduit în spațiile Universității Politehnica Timișoara va debuta în martie 2022 cu a doua generație de cursanți din România și cu o…
Tânăr de 23 de ani arestat din cauza unui telefon mobil
Un tânăr de 23 de ani va sta închis timp de 30 de zile după ce a poftit la telefonul altcuiva. În data de 26 ianuarie, polițiștii Secției 4 Timișoara l-au identificat pe tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată” din 19 ianuarie. Întrucât se sustrăgea urmăririi penale, pe numele acestuia a fost emis…
Migranți din Sri Lanka, depistați în timp ce încercau să iasă ilegal din țară, pe la Cenad
Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat cinci migranți din Sri Lanka. Aceștia au încercat să iasă din țară ascunși într-un autoturism condus de un cetățean român. Alți patru cetățeni din Sri Lanka au fost depistați, două zile mai târziu, la frontiera verde, încercând să iasă ilegal din țară. În data de 4 februarie,…
Bilanţ coronavirus: 16.958 persoane infectate și 81 decese
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.958 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 850 mai mult decât în ziua anterioară. 1.631 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile…
Rata de infectare în Timiş se apropie de 30. În Timişoara, rata este 37,46
Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 37,46 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 37,03. Rata de infectare la nivelul judeţului este 29,32 în creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 28,9. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Dumbrăviţa: 60,56. Astăzi, conform datelor furnizate de…
Sub o mie de persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dar numărul de teste a fost foarte mic
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 828 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate însă doar 1.850 teste, dintre care 1.320 teste rapide. În Timişoara au fost raportate 479 cazuri. În Timiş, 432 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 35 la ATI. În ultimele 24 de ore, la…
Comunele din Timiș care au solicitat bani din fonduri europene pentru rețele de gaz inteligente nu vor primi finanțare. Mai au șansa ”Saligny”
Cele două proiecte de realizare de rețele de alimentare cu gaze naturale inteligente finanțate cu fonduri europene, depuse din Timiș nu s-au clasat între primele 15 care s-au calificat pentru a primi bani. Acestea au fost depuse în cadrul celui de al doilea apel de finanțare, unul de o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară a comunelor…
Paradox. Dumbrăviţa se menţine pe primul loc în ţară ca procent de vaccinare, dar e prima în Timiş ca rată de infectare
Comuna Dumbrăviţa se menţine pe primul loc în România, într-un top privind procentul acoperirii vaccinale, anunţă Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID–19 (CNCAV). În top mai apare o comună din Timiş, Giroc, situată pe locul 6. Dumbrăviţa ocupă, pe de altă parte, locul I în Timiş în privinţa ratei de infectare. CNCAV…
Se stabilesc criteriile pentru acordarea locuințelor ANL pentru închiriat. Cum se va stabili punctajul/Anexa
Timișoara va aproba marți criteriile pe baza cărora se vor acorda spre închiriere locuințele realizate din fondurile ANL și destinate tinerilor. Varianta propusă de primărie a trecut prin filtrul celor de la Ministerul Dezvoltării, iar acum trebuie aprobate de consiliul local. La finalul lunii noiembrie a fost emisă HCMLT nr.447 privind aprobarea propunerilor de criterii…
Ce va face Primăria Timișoara cu cinematografele reabilitate? Încă se caută strategii și domenii de utilizare
Municipalitatea timișoreană a primit toate fostele cinematografe din oraș. Majoritatea au intrat deja în reabilitare, problema e că cei de la primărie nu prea par să știe ce vor face cu locațiile, după ce acestea vor fi reabilitate. Cu excepția unor cinematografe de cartier, care vor fi transformate în centre social-culturale, Primăria Timișoara nu prea…
Dan Diaconu, supărat pe Primăria de Sticlă a colegilor de guvernare locală: Trecem bugetul pe repede înainte, fără dezbateri
Fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, atrage atenția asupra faptului că din nou va fi nevoit, alături de colegii din consiliul local, să voteze un proiect de hotărâre despre care nu știe absolut nimic. Problema este că vorbim despre un proiect extrem de important, care va defini activitatea municipalității în anul care a început, cel…
Polițist, agresat de un interlop în timpul unei razii UPDATE Herlaş a fost arestat
Un comisar de la secția 4 Poliție a fost atacat, aseară, în timpul unei razii de către un membru al lumii interlope. Incidentul s-a petrecut în parcarea subterană de la Iulius Mall, unde Adrian Herlaș se certa cu un alt bărbat. Polițiștii care erau în zonă pentru a verifica respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii…
Timișoreancă atacată în propria curte de câinii vecinei sale
Duminică, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană din Timișoara au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 63 de ani, a fost atacată de doi câini, în timp ce se afla în curtea casei sale, situată pe strada Ioan Slavici. „În urma verificărilor…
Prefectul Mihai Ritivoiu, în control la Spitalul de Copii: Nu e frig, dar lipseşte apa caldă/Foto
Prefectul Mihai Ritivoiu a fost în vizită la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului de Copii Timişoara de pe strada Corbului, pentru a verifica personal dacă este frig sau nu. Şi a descoperit că e cald, dar în schimb nu este apă caldă. Mihai Ritivoiu spune că a făcut această vizită în urma unor informaţii…
Hoț care și-a pus în cap să „golească” o casă din Sânpetru Mare, prins de polițiști
Polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam efectuează cercetări față de un bărbat, de 27 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de „furt calificat”. În data de 5 februarie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam l-au identificat pe tânărul, care în perioada 24 ianuarie – 4 februarie, a pătruns într-un imobil…
Șofer băut și fără permis, oprit de polițiști cu focuri de armă
Mașina condusă de un șofer de 21 de ani nu a oprit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la semnalul agenților de la Rutieră în localitatea arădeană Vinga. A urmat o urmărire în cadrul căreia au fost trase mai multe focuri de armă pentru a-l opri pe şofer. „Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, şi,…