Bilanț coronavirus, 19 martie: Noi date din țară, dar și din județul Timiș

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.168 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 581 mai puține decât în ziua anterioară. 412 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În intervalul 18.03.2022 (10:00) – 19.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 decese (22 bărbați și 22 femei), dintre care 6 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 44 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 50-59 de ani, opt la categoria de vârstă 60-69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 21 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient a fost înregistrat fără comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

 

 

Situația în Timiș

 

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 224 de persoane (24 minore) au fost confirmate cu Sars-Cov-2. Au fost efectuate 1.460 de teste, dintre care 847 teste rapide.

Numărul total de decese rămâne 2.013, în ultima zi nefiind înregistrat niciun deces provocat de coronavirus.

La această dată, la nivelul județului Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, nouă focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică.

În ultimele 24 de ore, cinci cadre medicale au fost depistate pozitiv cu COVID-19.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a trecut clar de Târgoviște și va juca finala pentru locul 5, dar și pentru Europa

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu a avut probleme în primul tur al grupei 5-8 cu CSM Târgoviște. După un 3-0 solid acasă, a urmat și un 3-0 la fel de solid și în deplasare și astfel seria s-a încheiat în minimum de partide. În județul Dâmbovița a fost un meci dominat de bănățence,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a trecut clar de Târgoviște și va juca finala pentru locul 5, dar și pentru Europa
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Încep lucrările la parcul tematic “Județul în miniatură” din Moşniţa Nouă

Astăzi, 24 martie, la Moşniţa Nouă demarează lucrările la Parcul tematic “Județul în miniatură”, proiectul ales de cetățeni în cadrul Bugetului Participativ al Consiliului Județean Timiș. Termenul de execuţie este de şase luni, valoarea lucrărilor fiind de aproape 2,7 milioane de lei.  Pentru început se vor realiza lucrări aferente organizării de șantier: pregătirea amplasamentului, toaletarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările la parcul tematic “Județul în miniatură” din Moşniţa Nouă
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările continuă la noul drum de legătură cu A1

Lucrările la noul drum de legătură Timișoara – A1 continuă. Pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1 este activitate susținută în mai multe puncte de lucru. Echipa antreprenorului lucrează atât la terasamente, cât și la structurile de pe traseu. Astfel, se fac umpluturi din pământ, umpluturi armate la pasajul peste drumul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă la noul drum de legătură cu A1

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Astăzi, 24 martie, la Moşniţa Nouă demarează lucrările la Parcul tematic “Județul în miniatură”, proiectul ales de cetățeni în cadrul Bugetului Participativ al Consiliului Județean Timiș. Termenul de execuţie este de şase luni, valoarea lucrărilor fiind de aproape 2,7 milioane de lei.  Pentru început se vor realiza lucrări aferente organizării de șantier: pregătirea amplasamentului, toaletarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările la parcul tematic “Județul în miniatură” din Moşniţa Nouă
Chiar în zilele în care a fost deschis pentru public Conacul Mocioni, cripta familiei care a dat numele impozantei clădiri, din localitatea Foeni, a fost spartă. Un incident neplăcut, dar la care cei de la Consiliul Județean Timiș nu poate interveni, pentru că proprietar este Mitropolia Banatului, cel puțin deocamdată, spune Alfred Simonis, președintele CJT....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș dorește preluarea mai multor mausolee și realizarea unui tur turistic al acestora
Zi productivă cu victorii obținute pe muchie de cuțit, dar meritat. La baschet, SCM a învins una dintre codașe, Galațiul, la un punct diferență, iar la handbal, Poli a câștigat la două goluri pe terennul Făgărașului, formație care nu are niciun punct în clasament. Leii din Banat au obținut o victorie muncită împotriva lui CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii muncite pentru echipele SCM Timișoara
Consilierii județeni timișeni și-au dat acordul pentru ca administrația județului să participe la licitația pentru cumpărarea bazei sportive AEM, aflată în zona Stadionului ”Dan Păltinișanu”. Aceasta a fost scoasă la licitație de către cei de la Exim Banca Românească, după ce locația a fost folosită ca și garanție în cadrul unui credit la care nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș poate participa la licitația pentru cumpărarea bazei sportive a AEM. Suma de pornire, 2,4 milioane de euro
Imaginează-ți un sat complet rotund, cu pământ roditor și oameni de nădejde. Un sat cu toate casele așezate într-un cerc perfect, înconjurate de liniște, verdeață și aer curat. Vorbim despre Charlottenburg — singurul sat circular din România, ascuns în județul Timiș. În acest colț pitoresc al Banatului, natura și tradiția se întâlnesc într-o armonie rară....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aronia Charlottenburg — Sănătate din Banat, într-o cutie de 3 litri
La pavilionul ISHO din Timișoara, începând cu 27 martie, în parteneriat cu Fundația Art Encounters, galeria bucureșteană Arsmonitor va prezenta expoziția personală a lui Gili Mocanu, intitulată „Deal cu craniu”, curatoriată de Mihnea Mircan. Expoziția va fi deschisă publicului timișorean până pe 10 mai și va putea fi vizitată după următorul program: miercuri – sâmbătă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gili Mocanu prezentat la Pavilionul ISHO, în cadrul primei expoziții Arsmonitor la Timișoara
Votanții au aflat pe ce loc îi vor găsi pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui României pe favoriții lor politici. Prin tragere la sorți, Biroul Electoral Central a stabilit ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot. Astfel, George Simion pe prima poziție, Crin Antonescu pe a doua, iar Nicușor Dan pe ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simion e primul pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui, Nicușor Dan pe ultima poziție
În mare formă. Aflată pentru prima dată în Top 100, timișoreanca Anca Todoni confirmă așteptările și se califică în prima finală a anului, în Antalya. Reprezentanta României a trecut în penultimul act de Clara Burel, din Franța, scor 6-2, 3-2 (abandon al sportivei din Hexagon, care anul trecut era în Top 50 WTA). După un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni se califică în finala din Antalya după o victorie cu o jucătoare ce a fost în Top 50
Top