În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 321 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 173 mai puțin față de ziua anterioară. 32 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 65.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat. În intervalul 24.04.2022 (10:00) – 25.04.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (1 bărbat). Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani. Pacientul care a decedat era vaccinat și avea comorbidități.
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 7 persoane (dintre care un minor) au fost confirmate cu Sars-Cov-2, după ce ieri s-au înregistrat 24 de cazuri. Au fost efectuate 303 de teste, dintre care 234 teste rapide.
Numărul total de morți rămâne la 2.031, în ultima zi nu s-a înregistrat niciun deces. La această dată, la nivelul județului Timiș, în contextul pandemiei, este activ un singur focar, la Spitalul de Psihiatrie de la Jebel.
Comentarii prin facebook