“Glorie României, glorie Ucrainei!”. Discurs istoric al lui Volodimir Zelensky în Parlamentul României

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susţinut în această seară un discurs în sistem videoconferință în Parlamentul României, din păcate umbrit de unele defecţiuni tehnice. Zelensky a mulţumit României pentru ajutorul acordat refugiaţilor, menţionând că firmele româneşti vor participa la refacerea Ucrainei de după război.

Intervenţia preşedintelui ucrainean vine a doua zi după ce s-au descoperit înfiorătoarele crime de război ale armatei ruse în localitatea Bucea şi a 40-a zi de la începutul invaziei. De altfel, Zelensky a abordat pe larg, în prima parte a discursului, tema genocidului de la Bucea. De asemenea, el a vorbit şi despre viitoarea cooperare între România şi Ucraina de după război. Nu în ultimul rând a abordat şi o temă sensibilă în România, privind drepturile minorităţii româneşti în această ţară.

Discursul lui Zelensky:

“Autoturisme au fost strivite de tancuri, femei și fete ucise de ruși, și nu avem încă toate detaliile torturii. Avem toate informațiile că numărul de victime e mult mai mare decât cel estimat până acum. De ce au făcut militarii asta în Ucraina? În Ria Novosti a fost publicat un articol care justifica crimele din Ucraina. Articolul descrie procedura clară pentru distrugerea Ucrainei și ucrainenilor. Ei doresc de-ucrainificarea și dez-europenizarea Ucrainei. Articolul din Ria Novosti mai arată că populația trebuie omorâtă.

Toate acestea apar pe site-ul agenției oficiale de presă a Rusiei, unde nimic nu trece de cenzură. Rușii nici măcar nu se ascund, ei vorbesc deschis despre războiul împotriva Ucrainei. Ei ar fi făcut pe tot teritoriul Ucrainei ce au făcut la Bucea. Au fost uciși învățători și profesori, toți cei care aveau drapelul sau stema Ucrainei în casele lor. De ce ei nu se ascund? De ce și acum, când lumea a înțeles foarte bine ce se întâmplă? În primul rând, în 1989 a murit Nicolae Ceaușesc după mulți ani în care a fost clar că era inadecvat, că soția sa și Securitatea duceau România în izolare. Acel regim se baza doar pe represiune, nimic nu era sfânt.

Poporul român s-a ridicat și a dărâmat acel regim. La fel nu pot fi convinși de nimic acum cei care dau ordine de război în Rusia. Acești oameni inadecvați au pierdut orice legătură cu realitatea. Al doilea motiv pentru care Rusia face apel la genocid și nu ascunde acest lucru: ei sunt convinși că liderii europeni nu vor putea să îi oprească, pentru că europenii nu își vor apăra valorile. Împreună trebuie să oprim acești oameni inadecvați.

Rușii vor să treacă de Mikolaiv spre Odesa, de unde mai este un pas până în Republica Moldova. De aceea e fundamental să apărăm și Moldova. Acum în Ucraina se decide soarta Europei Centrale. Să apărăm Ucraina înseamnă să apărăm Europa. Războiul durează deja de 40 de zile, după 8 ani de război în Donbas. Rusia trebuie să fie privată de toate resursele, în primul rând cele financiare. Opriți tranzitul mărfurilor prin porturile europene! Nu mai importați gaze și petrol din Rusia! E nevoie de noi sancțiuni pentru Rusia.

Toți liderii trebuie să suțină Ucraina cu armament. Acum se decide cine câștigă acest război. Toți trebuie să facem totul pentru ca militarii ruși să răspundă în fața legii. Azi am vorbit cu reprezentanții UE despre crimel comise de ruși în Ucraina. Sunt convins că România va susține tot ce trebuie pentru a face dreptate. România și firmele românești vor participa la refacerea Ucrainei după război, pentru refacerea orașelor distruse în război.

Mulțumesc României pentru ajutorul dat refugiaților de război. Sper ca acești oameni să se întoarcă acasă în Ucraina, iar bunătatea arătată de români e o bază pentru o apropiere și mai mare între țările noastre. Vrem să avem un dialog cu România pentru a asigura protecția minorităților noaste naționale și să asigurăm toată susținerea necesară. Viitorul nostru e împreună într-o familie europeană. Vă mulțumesc pentru susținerea acordată pentru intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. “Glorie României, glorie Ucrainei!”

Sursa foto Digi24

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.