Triplex Confinium, din nou sărbătorit. Cetățenii români solicită deschiderea punctului de frontieră permanent spre Serbia și Ungaria/Foto

După doi ani de pauză, granița de la Triplex Confinium, acolo unde se întâlnesc liniile de demarcație dintre România, Serbia și Ungaria, s-a redeschis pentru cetățenii din cele trei țări. Dacă între Serbia și Ungaria există deja punct de trecere permanent, deocamdată România stă după procedurile birocratice pentru a oferi locuitorilor din zonă un acces mai rapid spre vecinii lor.

An de an, la început de vară are loc evenimentul simbolic de celebrare a bunei colaborări între popoare, deschiderea graniței de la Triplex Confinium, frontiera triplă dintre Beba Veche, Kübekháza (Ungaria) și Majdan-Rabe (Serbia). Suspendat din cauza pandemiei, evenimentul a avut din nou loc în acest an, sâmbătă, 28 mai.

”Cel mai important lucru al acțiunii este că oamenii se întâlnesc. Înainte de război românii de aici aveau teren în Ungaria, ungurii aveau teren aici. Era un fel de viață în comun. Asta este cel mai important, ca această euroregiune să funcționeze, există o Europă a patriilor și o Europă a cetățenilor, aceasta este Europa regională”, a spus Viorel Coifan, fost președinte al Consiliului Județean Timiș, unul dintre cei care au și inițiat evenimentele de la borna de hotar a acelor trei țări.

Pentru succesul euroregiunii, e nevoie de colaborare, a spus și Cristian Moș, vicepreședintele CJT.

”Aș vrea să mă opresc puțin asupra a două cuvinte, colaborare și cooperare. Colaborare se referă la a munci împreună, cu scopul de a prospera împreună. Cooperare înseamnă munca împreună, dar nu cot la cot. Astăzi, aici, de dorim colaborare, nu cooperare, pentru că obiectivele noastre comune nu se pot atinge decât muncind cot la cot. Cred că ingredientul care poate transforma o colaborare slabă, fragilă, în una durabilă este încrederea”, a declarat Moș la deschiderea ceremoniilor.

Ungaria și Serbia nu au stat deoparte și, chiar dacă între cele două țări a fost ridicat un gard cu sârmă ghimpată pentru a preveni intrarea migranților ilegali, au reușit să deschidă punct de frontieră între cele țări, între Kübekháza și Rabe. Drumul e asfaltat între cele două țări, există infrastructura necesară, se circulă. De partea cealaltă, România stă după aprobări birocratice de la București, iar asfaltul se termină la 60 de metri de cele două puncte de frontieră, maghiar și sârbesc. Cetățenii din zonă trebuie să facă ocoale de zeci de kilometri pentru a face cumpărături în satele vecine de peste graniță, să guste din gulașul unguresc sau din pljeskavica sârbească, chiar dacă acestea sunt la doar câțiva kilometri. Cea mai mare dorință a cetățenilor din partea română este ca acest punct de frontieră să se deschidă și pentru ei.

„În acest moment toate documentele sunt trimise la București. Comisia ministerial tripartită, Ministerul de Externe, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor urmează să ia o decizie și sperăm ca primul punct de trecere a frontierei deschis în partea de vest să fie acesta. Sunt niște etape normale care țin de procedurile legale, pe altă parte este și o problemă de infrastructură, e o porțiune de drum care urmează să fie asfaltată, pe de altă parte vorbim de două poduri, care se află în localitatea Beba Veche și care nu vor putea fi folosite cu un trafic specific unuia transfrontalier”, a spus și Sorin Ionescu, subprefect de Timiș, prezent la ceremonii.

”Aici suntem la câțiva kilometri de Szeged. Acum trebuie să mergi pe la Sânnicolau, apoi Cenad, să faci un ocol de zeci de kilometri, când aș putea să îmi fac cumpărăturile aproape să nu mai merg la Sânnicolau. Ar fi necesar acest punct de frontieră”, spunea unul dintre cetățenii porniți pe bicicletă să viziteze ”vecinii”.

Imnurile celor trei țări și cel al Uniunii Europene au fost intonate de o fanfară a armatei din Ungaria. Ulterior, copiii din cele trei localități de graniță au participat la tradiționalul cros.

După întâlnirea de la piatra de hotar, oficialii s-au deplasat la Novi Kneazevac, în Serbia, pentru discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

z a spus: (mai 29th, 2022 at 21:46 )

vreti abolirea granitelor, comunisti infecti ce sunteti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.