Sprijin de la primărie pentru un proiect aflat în concurs pentru Bugetare Participativă? Una dintre propuneri, promovată la Centrul de Proiecte/Update/VIDEO

În urmă cu câteva zile, Primăria Timișoara îndemna cetățenii să își exprime voturile în cadrul concursului pentru desemnarea proiectelor finanțate în cadrul Bugetării Participative, anunțând că 5000 de voturi au fost deja exprimate. Nimic mai bine pentru societate, dar un anunț interesant pare să ofere un sprijin neașteptat pentru unul dintre proiectele participante.

”Un oraș modern înseamnă acces pentru toți cetățenii în spațiul public. Persoanele cu deficiențe de văz au nevoie de sisteme speciale ca să se poată deplasa în siguranță. Din acest motiv, Simona Smultea a depus în cadrul bugetării participative proiectul „Sisteme de ghidaj în spațiul public pentru nevăzători” care este acum supus votului public”, spune un anunț trimis presei, semnat de Fundația Comunitară Timișoara.

Este un proiect mai mult decât benefic, mai ales categoriei de populație căreia i se adresează. Doar că urmează și o completare.

„Pentru a înțelege cum se orientează în prezent persoanele cu deficiențe de vedere și care sunt nevoile acestora, vă invităm marți, 12 iulie 2022 de la ora 11.00 – la Centrul de Proiecte Timișoara la o demonstrație a funcționării sistemului Step-hear, o soluție inteligentă care asigură orientarea în spațiul înconjurător pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Având la bază tehnologia Bluetooth și a senzorilor de proximitate, sistemul este capabil să furnizeze informații, în format audio, persoanelor cu deficiențe de vedere care să îi ajute în explorarea spațiului fizic”, se spune în invitație.

Centrul de Proiecte aparține Primăriei Timișoara, este greu de crezut că inițiatorii proiectului plătesc ceva pentru închirierea spațiului din zona centrală a orașului, pentru a-i fi pus la dispoziție pentru demonstrație. În plus, nu cunoaștem ca un alt proiect să fi beneficiat de condiții asemănătoare de a se face cunoscut.

Bugetul Participativ al Primăriei Timișoara nu a fost pornit în condiții de ”libertate” totală. Au fost ales doar câteva domenii în care proiectele puteau fi depuse, domenii prioritare pentru municipalitate, dar selective de la bun început. A urmat și o etapă în care un juriu a selectat proiectele care au mers mai departe. Doar ulterior cetățenii au putut să își exprime votul.

Nu poate fi deloc o problemă că un asemenea proiect se dorește a fi finanțat, dar poate inițiativa ar fi trebuit finanțată direct, fără a mai fi fost trecută prin filtrul Bugetului Participativ.

UPDATE. Centrul de Proiecte răspunde: Nu suntem implicați în organizarea și promovarea proiectului

Reprezentanții Centrului de Proiecte spun că evenimentul de promovare nu va avea loc în incinta acestuia, iar implicarea se referă doar la furnizarea unei surse de current pentru realizarea unei demonstrații. Nu suntem implicați în organizare în niciun fel în această acțiune, mai spun aceștia.

“Specificăm faptul că reprezentanții sistemului “Step Hear” ne-au solicitat ajutorul pentru a monta pe poarta instituției noastre un dispozitiv de alertare a persoanelor nevăzătoare. Le-am permis acest lucru si i-am ajutat cu un cablu pentru curent. Organizatorii ne-au transmis că este vorba de o demonstrație pe un traseu stabilit de către ei care începe din fața clădirii noastre, strada Vasile Alecsandri nr 1. Centrul de Proiecte nu este implicat în niciun fel în organizarea și promovarea acestui proiect. Centrul de Proiecte este deschis comunității, în curtea clădirii noastre au avut loc mai multe concerte, proiecții de filme și expoziții gratuit. Ne bucurăm că putem sprijini comunitatea în acest sens”, ne-a transmis Anderka-Maria Iancea, expert comunicare și relații publice la Centrul de Proiecte.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Eu a spus: (iulie 11th, 2022 at 11:31 )

Cam penibil ce proiecte au fost acceptate pentru vot: asfaltari, wc-uri, lucrari in scoli, gradinite, etc. Adica chestii de infrastructura de baza si chestii generale, ceva ce ar trebui sa fie obiectul de lucrul al primariei, nu pentru buget participativ.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.