Câteva comentarii pe marginea sondajului care l-a făcut fericit pe cel care l-a comandat: Nicolae Robu

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Un sondaj de opinie realizat de unul dintre nuntaşii de la Măciuca (Mirel Palada) a produs multă vâlvă, sâmbătă, în clasa politică din Timişoara. Prin unele cotloane mai sulfuroase s-au deschis sticle de şampanii, iar în alte zone a produs mai degrabă uluire. Prezentat drept primul sondaj adevărat de după alegerile din 2020, acesta îl dă pe Nicolae Robu câştigător detaşat al viitorului scrutin pentru Primăria Timişoara. Adică vom avea 15, nu ZECE goluri pe meci! În mod normal când se prezintă un sondaj, fiindcă nimeni nu face muncă patriotică, trebuie menţionat şi comanditarul, lucru eludat de această dată.

Ei bine, sondajul a fost comandat chiar de Robu, iar potrivit unor surse a fost plătit de Alin Popoviciu, un apropiat al său, fost secretar general al PNL Timiş, exclus din partid de actuala conducere a filialei. Robu – nu-i aşa? – a aflat din presă de el şi l-a prezentat cu mare entuziam pe pagina sa de Facebook: „Sper ca ceea ce arată el să vă bucure”. Iar cine plăteşte, primeşte, sondajul arătând pe ici, pe colo, ca un laudatio pentru Robu. Dincolo de unele cifre bizare. De exemplu, la partide UDMR are 7%, probabil cei de la Sociopol nefiind informaţi că ponderea maghiarilor în Timişoara este mult mai mică decât la nivel naţional. Asta dacă nu s-or fi îndrăgostit nişte etnici români de falanga lui Viktor Orban din România. De asemenea, mai apare şi Reper-ul desprins din USR cu 5%. Dar ce să vezi la candidatul AUR, Titi Stoica? Acesta ar obţine 4% din voturi dacă pentru PNL ar candida Alin Nica, şi doar 1% dacă liberalii ar merge cu Dan Diaconu sau Marilen Pirtea. În fine, considerat de 55% dintre timişoreni cel mai bun primar de după 1990, Robu ar câştiga lejer primăria, spune sondajul, oricum, şi independent şi pe lista PNL, nemaivând acum nimic de făcut decât să-şi facă provizii de cola şi popcorn. (Apropo, cu vreo două săptămâni înainte de alegerile din 2020,  Robu prezenta un sondaj în care avea 49%, iar Dominic Fritz doar 23%:)

Dincolo de cifre, trebuie precizat contextul în care sondajul este făcut public. Şi aici trebuie spus că, deşi mulţi timişoreni îl privesc ca pe un bufon (poate un rol asumat pentru un anumit public), acum şi cu miţoasa patriotardă trasă pe el, Robu are destule abilităţi politice, fiind chiar un supravieţuitor. (Apropo de cărarea naţionalistă pe care mărşăluieşte Robu, e interesant că sondajul a fost făcut de un amic şi apologet al “crăişorului nunţilor” şi mare mâncător de “purceluşi neomarxişti”.) Aşadar, deşi culegerea datelor de pe teren s-a terminat pe 5 iulie, sondajul este făcut pşublic cu două zile înainte ca o delegaţie de primari PNL Timiş să fie primită de conducerea centrală a partidului. Şi asta pe fondul unor tensiuni fără precedent în filiala locală. Pe scurt, sondajul e folosit de Robu ca o armă de presiune pe PNL pentru a fi susţinut la viitoarele alegeri.

Sigur, datele prezentate au şi menirea de-a atrage sponsori, de-a întări relaţiile cu unele firme deconectate de la bugetul Timişoarei, dar şi de-a livra uriaşe guri de oxigen angajaţilor din primărie, refractari la reforme şi care sabotează la greu activitatea actualei administraţii. Nu vreau să comentez mult cifrele, totuşi neverosimile, dar nu văd multe motive pentru ca peste 50% dintre timişoreni să-şi dorească întoarcerea în epoca circului. La urma urmei şi marea problemă a Timişoarei, Colterm, a pornit de la Robu. Soluţia lui de şmecher de cartier prin care a tot rostogolit datoriile nu avea cum să se termine altfel.

Pe de altă parte, cea mai mare greşeală a lui Dominic Fritz şi a USR ar fi să ignore total acest sondaj. Sau să-l subevalueze pe Robu, cum au existat destule tendinţe. Scriam încă la începutul acestui an, că şi în 2024 lupta se va da între Fritz şi Robu, la fel ca în urmă cu doi ani, lucru confirmat atât de acest sondaj, cât şi de unul mai vechi făcut de UVT.  Şi există motive, şi interne şi externe, pentru ca scorul lui Fritz să fie mult mai mic decât îşi închipuie fanii săi.

Astfel, pe Fritz nu are cum să nu-l afecteze faptul că aparţine unui partid care încă nu se regăseşte, plutind în derivă. Şi aici fi două aspecte. E clar, USR a făcut multe greşeli, pe care le-am mai comentat şi nu revin. Pe de altă parte, n-a existat un partid mai diabolizat şi transformat în carne de tun de televiziuni, precum USR. Iar explicaţia poate fi regăsită într-o deja foarte cunoscută investigaţie Recorder. De asemenea, primarii USR au fost ciomăgiţi la tot pasul, mai ales la cele două televiuni patronate de un infractor fugit din ţară, respectiv un turnător la Securiate, televiziuni bine mufate la banii primiţi de PSD de la buget. Astfel că USR, deşi nu mai este la guvernare de un an, este “vinovată” şi pentru inflaţie, şi pentru datoriile externe exorbitante, şi pentru haosul din energie, şi pentru pensiile speciale, poate chiar şi pentru plagiatul lui Nicolae Ciucă. Iar mai nou, tot USR-iştii vor să ne oblige să mâncăm goange, să facem duş în trei sau să ne încălzim la lumânare.

La nivel local, echipa Fritz a întâmpinat o imensă rezistenţă la toate încercările de reformă, opoziţie venită şi din interiorul Primăriei, dar şi de la instituţii ale statului. Caz elocvent, organigrama primăriei. Pe de altă parte, Fritz şi compania n-au reuşţit să livreze la nivelul mare de aşteptare pe care l-au creat. Au fost cel puţin două probleme elementare care au creat un mare disconfort: frigul în case şi lipsa curăţeniei în oraş. A doua problemă s-a rezolvat, dar necazurile la Colterm rămân. Iar aici marea greşeală a lui Fritz a fost că şi-a asumat gestionarea unei situaţii care nu mai poate fi gestionată de multă vreme Apoi, nu de puţine ori a existat percepţia (iar în politică se lucrează mai mult pe bază de percepţii) unei anumite autosuficienţe. Şi nu e nici cazul, nici momentul. S-a stat rău, începând cu primul manager la Colterm şi la selecţia cadrelor. Tot la nivel de oameni, s-a deschis prea uşor uşa unor oportunişti de profesie, care au cântat şi la mesele PSD şi la cele ale PNL, iar poate la anul o să-i vedem centrându-i lui Robu la golurile 14 şi 15. Nici compromisurile, mai ales cu un consilier local exclus din PNL, nu au dat foarte bine.

Una peste alta, sondajul lui Robu, aşa cu cifre “coafate” cum foarte probabil este, ar trebui să tragă un semnal de alarmă în USR. Inclusiv la nivel central. Sigur, mai sunt doi ani până la alegeri, ani în care se pot întâmpla multe lucruri, Un lucru prinde însă tot mai mult contur: scaunul de primar al Timişoarei va fi din nou un “joc în doi” între Fritz şi Robu. Asta dacă nu intervine până atunci unele instituţii de forţă ale statului, Şi de o parte, şi de alta…

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

De oppresso liber a spus: (septembrie 19th, 2022 at 08:20 )

Mda…. orice este atins de Alin Popoviciu este uns, sleios si matrasit. Fals… fake, tot!

Dar sa ne intoarcem putin la sondaj, este suficient sa-l parcurgi panala final ca sa iti dai seama ca oameni cu cota de incredere de +10 la suta, apar ca nici nu sunt cunoscuti la altele.

Nu ma intereseaza cate sondaje isi fac si pe cine pacalesc cu ele, ca de asta le fac – ca pe moaste se umbla cu ele, ma intereseaza ca bisnita asta inca o mai accepta firmele de masurare. Pacat, brandul lor are de suferit ca prostii isi fac treaba cu munca lor.

Publicati si rezultatele reale pe siteul vostru, ca o recomandare.

Kroko a spus: (septembrie 19th, 2022 at 08:54 )

Ar fi bine sa fie JOC IN DOI,indiferent de rezultat,dar sa nu fie JOC IN TREI, cum a fost la trecutele alegeri,cand Robu a fost lovit si de O „A TREIA „(cum sa-i zic ….”echipa de ajutorare „),ca nu mai e democratie si democratic! Sau…..?E bine asa cu „Robu trebuie sa plece”???

Kroko a spus: (septembrie 19th, 2022 at 08:55 )

Intrebam pentru un prieten !!!

palada unui greier rob a spus: (septembrie 19th, 2022 at 13:32 )

Robu e o palmă pe obrazul Timișorii: un clovn care vrea să fie rege doar pentru că-l cunoaște lumea. OK, te cunoaște lumea, dar te știe ca pe-un cal breaz. Un circar care profită de dezorganizarea la nivel local a partidelor. PNL nu știe ce vrea, nu știe cine-l conduce, nici ce lider vrea. USR înseamnă în imaginea publică doar Dominic Fritz. Trupul lipsă. UDMR nici nu se chinuie să propună 1-2 personalități care să intre în administrația înaltă. AUR nici nu există – există niște frustrări și niște aburi naționaliști-retro care se întrupează în personaje minuscule. Fără ordin de la Gigel Simion, nu există niciun AUR. Chiar și-n situația asta, Robu n-ar trebui să ia Timișoara drept Vaslui.
Politic, Robu are inima la gheață, iar la alegeri va încasa niște palade serioase. Dacă va ajunge până acolo. Ca independent, sunt curios de unde-și va găsi banii pentru campanie. Fără bani, no invitation in talk-show.
Ori, cine știe, Palada și Simion să-și fi descoperit candidatul de AUR? Chiar dacă ar lua bătaie Sclavu, AUR ar reuși să se infiltreze în Consiliul Local, ceea ce ar fi o mare victorie. Dacă Sclavu pierde alegerile cu 30%, s-ar putea să ne trezim cu un sfert din CL aurit.

Gigi a spus: (septembrie 19th, 2022 at 13:38 )

Robu a castigat toate sondajele pana la alegeri. Acum a inceput sa le castige din nou. Si in mod sigur le va castiga pe toate pana in 2024. Cu ajutorul lui Dzeu, A3, RomaniaTV si prostii din Timisoara.

caraneanul a spus: (septembrie 19th, 2022 at 14:21 )

cred ca-l bagati prea mult in seama pe mascarici. nici un om cu scaun la cap nu-l va vota. asa ca ignorati-l

Decenius a spus: (septembrie 19th, 2022 at 16:05 )

Instituția de forță care ar trebui să intervină de partea lui Robu este cămașa. De forță.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.