IULIUS atrage cel mai mare credit acordat până acum în România, în real estate: peste 410 milioane de euro

Recent, compania IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, și partenerii Atterbury Europe au semnat o finanțare de 410 milioane de euro pentru rețeaua națională de shopping centers regionale Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca, Suceava și Timișoara. Creditul susține planurile investiționale ale dezvoltatorului pe termen lung, cu scopul consolidării statutului proiectelor sale ca lidere regionale pe segmentul retail și entertainment.

Creditul obținut de compania IULIUS, cu o valoare de 410 milioane de euro, este o refinanțare sindicalizată pe termen lung, acordată de către Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română S.A., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG, OTP Bank Nyrt. Şi OTP Bank România S.A. Firma Wolf Theiss, una dintre cele mai mari companii de avocatură din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, a asigurat cadrul legal de desfășurare a tranzacției.

„Este o tranzacție de referință pentru piața de real estate din România, prin volumul și caracteristicile sale care constituie o alternativă viabilă la piața de capital. Certifică, pe de o parte, încrederea pe care finanțatorii o acordă proiectelor companiei IULIUS, recunoscute drept poli sustenabili de atracție regională în materie de shopping, business și petrecere a timpului liber, și, pe de altă parte, loialitatea și încrederea noastră în instituțiile bancare ca parteneri de business, valori esențiale în organizația noastră. Noul împrumut are scopul de a implementa obiectivele corporate din strategia de dezvoltare a companiei”, a declarat Marius Perșenea, Chief Operating Officer IULIUS.

Din 2017, rețeaua de mall-uri regionale Iulius Mall din Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara (parte integrată din ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara) este deținută în parteneriat 50 – 50 de companiile IULIUS și Atterbury Europe.

Cele patru shopping centers Iulius Mall reprezintă singura rețea națională de mall-uri certificată LEED din România, ca urmare a implementării unor strategii şi soluții practice şi măsurabile, orientate către obținerea unei performanțe sporite în: dezvoltarea sustenabilă a amplasamentului, economii la consumul de apă, eficiența energetică, alegerea materialelor şi calitatea mediului interior.

Investiții inițiale de peste un miliard de euro, până în prezent, în proiecte de regenerare urbană

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Portofoliul companiei include proiecte real estate majore, cu o valoare a investițiilor inițiale ce depășește un miliard de euro, care au schimbat percepția asupra stilului de viață. În prezent, sunt operaționali aproximativ 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), singurele de acest tip din țară, rețeaua națională de shopping mall-uri regionale Iulius Mall – din Iași, Cluj-Napoca și Suceava, precum și primul proiect Family Market, din Miroslava (zona metropolitană a Iașului), concept de retail de proximitate.

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.