S-a descoperit sursa probabilă pentru declanșarea pestei porcine de la Parța

pestă porcină

Autoritățile au descoperit și declarat un nou focar de pestă porcină la Parța, la o exploatație particulară. Aceasta ar putea fi sursa apariției focarului din ferma Smithfield, care a dus la sacrificarea a 39.000 de porci. Problemele din gospodăria privată erau încă de la inceputul lui septembrie.

Aproximativ 30 de porci decedați la ferma respectivă au fost îngropați în câmp, la doar 10-20 cm sub pământ, încă din luna septembrie. Ca urmare a anchetei epidemiologice şi din declarațiile proprietarului, reiese că boala era prezentă încă din primele zile ale lunii septembrie.

Porcii îngropați vor rāmâne pe loc şi chiar acum se lucrează la acoperirea lor prin creearea unui taluz de 3 metri înălțime, împrejmuit de gard.

“Dacă proprietarul ar fi anunțat din timp, probabil că nu ne-am fi aflat azi în această situație, cu 40.000 de porci sacrificați. Acum s-a deschis un dosar penal. Fac încă un apel proprietarilor de porci să anunțe imediat orice suspiciune de pestă”, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu si Gaita

Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz

În urmă cu cinci ani, proaspătul preşedinte al PNL Timişora, Ionuţ Gaiţă, încerca să blocheze preluarea mandatului de către Dominic Fritz, printr-o metodă mai originală. Nu prin instanţă, ci direct prin secretarul general al primăriei, căruia îi cerea să nu-l valideze pe noul primar. În perioada celor două mandate de primar ale lui Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Cea mai bună echipă din C7 a rămas fără antrenor… Vrând/nevrând este o veste bună și pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici nu va mai continua la Unirea Alba Iulia, echipă pe care a condus-o în mai multe mandate pe durata a mai bine de două decenii și pe care o lasă pe primul loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a însemnat creșterea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, numeroase programe finanțate din fonduri europene și destinate mediului de afaceri local, cursuri de pregătire pentru angajați, numeroase expoziții de specialitate, dar și implicarea în mai multe programe ale societății, mai ales în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru Intervenția Regională – „Consolidarea cooperării pentru inovare cu parteneri interni sau externi – EIT Mobilitate urbană”, cu o alocare totală de 800.000 euro la nivel regional. Aceasta este etapa a doua dintr-un mecanism construit deja în Regiunea Vest, Acceleratorul inVest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin ADR Vest sunt oferite 800.000 de euro pentru dezvoltarea mobilității urbane
Prin Pasajul Solventul vom circula cu automobilul peste o săptămână, dar aceasta doar în regim de șantier, a anunțat, de pe șantier, viceprimarul Ruben Lațcău. Aceasta va reduce mult din presiunea existentă de la pasajul Jiul, într-o perioadă a anului în care traficul rutier din oraș crește semnificativ. În aceste zile acolo se toarnă straturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai avem doar o săptămână până vom putea circula prin Pasajul Solventul/VIDEO
Începând de astăzi, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la deschiderea expoziției „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When the World Breaks. Drawings of Last-Hour Myths”. Expoziția va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2026, iar accesul publicului la vernisaj este gratuit. Evenimentul expozițional, rodul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bandă desenată realizată de studenții de la Grafică, în expoziție la Muzeul Național de Artă Timișoara
Joi, 18 decembrie, Consiliul Local se întruneşte într-o şedinţă de plen extraordinară, unul dintre punctele care urmează să fie dezbătute fiind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Şef al acestei direcţii este celebrul Culiţă Chiş, cel mai important director din primărie în timpul administraţiei Robu. Într-o scrisoare deschisă adresată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se desfiinţează oficial Direcţia PLMSTF din Primăria Timişoara. Celebrul Culiţă Chiş rămâne fără slujbă, dar promite că „se va întoarce într-o zi”
Anul 2025 a fost unul de excepție pentru Politehnica Timișoara, care se numără printre cele mai performante cluburi universitare din România. Sportivii alb-violeți au câștigat 123 de medalii naționale și internaționale, reprezentând orașul de pe Bega la competiții de talie mondială, într-un an în care CSU Poli a marcat 104 ani de la înființare. Clubul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 123 de medalii pe 2025 pentru CSU Politehnica Timișoara
Episodul 2 din seria „De ce nu funcționează România” În România, incompetența nu este o eroare administrativă accidentală. Este un rezultat sistemic. Nu este excepție, ci procedură tolerată. De la ministere până la ghișeu, statul a ajuns să funcționeze cu oameni care nu știu, dar execută, și cu oameni care știu, dar sunt marginalizați. Într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incompetenţa structurală. Cum se distruge profesionalismul din interior
Cu exact 36 de ani în urmă, la Timișoara mureau primii oameni pe altarul libertăţii.  Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, toţi cei prezenţi fiind de acord să se folosească muniţie împotriva timişorenilor care protestează. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar 188 de persoane au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 17 decembrie 1989. Ziua în care Timişoara a dat primele jertfe pe altarul libertăţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.