Universitatea de Vest Timișoara va găzdui un nou centru educațional dotat cu soluții inteligente. Studenții vor avea acces la tehnologie de ultimă oră

Una dintre cele mai importante companii din domeniul tehnologiei a inaugurat la Timișoara un nou centru educațional dotat cu tehnologie Samsung de ultimă generație, dedicat dezvoltării competențelor digitale ale profesorilor și studenților.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este cea de-a treia instituție de învățământ ai căror cadre didactice și studenți vor beneficia de experiențe de învățare interactivă facilitată de Samsung Smart Classroom, după Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” din Oradea și Colegiul Național ”Ferdinand I” din Bacău.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, numărul studenților din România a scăzut în anul universitar 2021-2022, după doi ani de creștere, totalul fiind de 554.000 de studenți la nivel de studii de licență, master și doctorat, cu 6.500 mai puțini studenți decât în anul precedent. Tinerii aleg alte țări pentru formarea universitară, iar printre criteriile care stau la baza unei astfel de alegeri se află: curricula adaptată pieţei muncii curente, accesul la tehnologie ultimă generaţie, acces la mai multe alternative de locuri de muncă încă din perioada de studiu, etc.

Într-un astfel de context, compania menționată vizează, prin intermediul centrului educațional din cadrul UVT, să îi susțină pe tineri la nivel local în dezvoltarea competențelor digitale necesare, esențiale pe piața muncii în ziua de astăzi, într-o eră a digitalizării și interconectivității. Noul centru educațional va fi utilizat și pentru dezvoltarea competențelor de educație digitală ale cadrelor didactice UVT, ale profesorilor din mediul preuniversitar al județului Timiș, dar și ca resursă pentru programul de studii postuniversitare “Tehnologii digitale în procesul educațional”, precum și pentru predarea la distanță.

Prin programul SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), compania și-a propus să contribuie activ la dezvoltarea locală și, în parteneriat cu cadrele didactice, la punerea în practică a unor noi metode de educație – învățarea combinată (blended learning), învățarea inversată (flipped learning) si învățarea personalizată.

Aceste noi metode pot crește implicarea cursanților în actul de învățare, dar și motivația pentru învățare. Programul le oferă profesorilor și elevilor o infrastructură,

„Sala de clasă a viitorului”, precum și instrumentele de lucru de care au nevoie, inclusiv pentru predarea la distanță.

Centrele educaționale din Timișoara, Bacău și Oradea sunt dotate cu tehnologie și produse Samsung, fiecare dintre ele dispunând de două ecrane interactive, 16 scaune cu design inovativ pentru educație, 16 tablete, o soluție pentru videoconferințe, Smart Monitor, dulap încărcare tablete, etc. Acestea vor putea fi folosite inclusiv pentru a găzdui evenimente dedicate educației și conferințe.

Al patrulea centru va fi inaugurat în București până la finalul acestui an.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ciuca a spus: (octombrie 5th, 2022 at 23:39 )

Altfel plagiezi pe ecran OLED

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.