Arhiva pentru luna: noiembrie 2022

Amenzi mari date la microfermele care nu au grijă de câinii pe care îi deţin

Amenzi mari date la microfermele care nu au grijă de câinii pe care îi deţin

În perioada 9-10.11.2022, polițiștii Secției 5 Rurală Belinț și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș, împreună cu reprezentanți din cadrul I.T.M. Timiș și D.S.V.S.A. Timiș, au desfășurat o acțiune în zona de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul exploatațiilor de animale (microferme). Astfel, au fost controlate 18

Alfred Simonis

Au venit banii de la guvern pentru TM 2023. Alfred Simonis: Era ultimul argument pentru justificarea incompetenței. UPDATE

Ministerul Culturii a virat prima tură de bani din suma alocată Timișului și Timișoarei pentru derularea campaniei pentru proiectul Capitală Europeană a Culturii. Este vorba de zece milioane de euro, spune deputatul Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiș. Nu mai există niciun argument ca cei din conducerea județului și a Timișoarei să își justifice incompetența legată

Infractor la 16 ani! I s-a pus pata pe mai multe perechi de încalţăminte sport

Joi, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au reținut un tânăr, în vârstă de 16 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În data de 10.11.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la

Bursa de Valori București și Universitatea de Vest Timișoara au semnat un acord de colaborare

Bursa de Valori București a încheiat un acord de cooperare pentru educaţie financiară cu Universitatea de Vest din Timişoara. Acordul va facilita accesul tinerilor la informații legate de antreprenoriat și investiții. Bursa de Valori București (BVB) este un promotor puternic al educaţiei financiare în rândul studenţilor, absolvenţilor şi tinerilor profesionişti, prin toate proiectele educaţionale pe care

Prelungiri de contract la SCM USV Timișoara

Trei jucători al căror contract era scadent la finalul acestui an și-au pus semnătura pe o nouă înțelegere cu clubul bănăţean. Este vorba despre doi jucători din linia de treisferturi și unul din pachetul de înaintare. Fijienii Tiqe Iliesa (30 ani) și Joji Sikote (27 ani), gruzinul Kvicha Jgerenaia (26 ani) au semnat prelungirea contractelor

Nesimţit, prins când arunca gunoi pe câmp. Acţiune punctuală a Poliţiei Locale

Recent a avut loc o acțiune comună a polițiștilor locali din Timișoara și Dumbrăvița pe linie de curățeni. Un bărbat a fost depistat în timp ce arunca deșeuri dintr-o mașină şi a fost sancționat exemplar. Ca urmare a sesizărilor de la cetățeni și a constatărilor din teren, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au

ADID Timiş a demarat proiectul “Şcoala afară”, unde educaţia ecologică se face nonformal

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş a demarat proiectul ”Școală afară”, prin care se doreşte realizarea mai multor “laboratoare” în aer liber. Primul dintre acestea este la Perdeaua Forestieră Timişoara. Timp de două zile, astăzi şi sâmbătă, timişorenii sunt aşteptaţi la Perdeaua Forestieră a Timișoarei unde o să se înfiinţeze prima sală de clasă

Fundația Art Encounters a deschis„Simetric, niciodată identic”, o remarcabilă expoziție de pictură pregătită de Fundația Art Encounters

Art Encounters a vernisat, joi seara, expoziția „Simetric, niciodată identic”, care prezintă lucrări ale artistelor Ioana Bătrânu și Adela Giurgiu, alături de inserții video marca Agnès Varda. Deschisă în perioada 10 noiembrie 2022—4 martie 2023 și curatoriată de Diana Marincu, expoziția face parte dintr-un demers strategic al Fundației Art Encounters de a crea conexiuni între

Un nou autogol de zile mari, marca Nicolae Robu. Fostul primar prezintă gunoaie din perioada sa, punându-le pe seama lui Fritz

În plină campanie electorală, Nicolae Robu continuă cu manipulările grosiere. El a prezentat pe pagina sa de Facebook “o nouă imagine din Timișoara fritzistă”, afirmând că poza cu gunoaie pe care a ataşat-o ar fi primit-o “în privat”. Numai că gunoaiele pe seama cărora plânge, “Biată Timișoara, ce-ai ajuns!”, sunt exact din  mandatul său de

„Cupa Libertăţii – Memorialul Vasile Balmuş”, sâmbătă, la Recaş, reunind culturişti din patru ţări

Tradiţie reluată! „Cupa Libertăţii – Memorialul Vasile Balmuş” îşi va consuma sâmbătă (12 noiembrie) cea de-a 32-a ediţie. Competiţia de culturism organizată de promotorul Florin Teodorescu se va desfăşura la Casa de Cultură „Ion Cojar” din Recaş, cu începere de la ora 17:00. Tot sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 13:00, este programat cântarul oficial.

Lumea viitorului, prezentată la conferința internațională ISETC 2022 de la Universitatea Politehnica Timișoara/FOTO

O adevărată lume a viitorului, supertehnologizată,  a fost prezentată joi, 10 noiembrie 2022, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, cu ocazia conferinței internaționale de electronică și telecomunicații ISETC 2022, ce a inclus, în premieră, și un workshop – Industry 4.0 – în cadrul căruia au avut loc prezentări de inovații tehnice și

Black Friday aduce „Bucurii pe loc” la Iulius Town, cu reduceri de 70%

Astăzi, la Iulius Town, ajunge mult așteptatul Black Friday, sub egida „Bucurii pe loc”. Evenimentul va ţine trei weekenduri consecutive, până în 27 noiembrie. Discounturi pot să ajungă până la 70%  atât la brandurile de haine, accesorii și încălțăminte, cât și cele cu decorațiuni, produse de îngrijire și frumusețe, articole pentru copii sau sportive și,

Sebastian Raducanu

Sebastian Răducanu remarcă o “gafă uriaşă” a ministrului Energiei

Senatorul PSD de Timiş Sebastian Răducanu afirmă că Legea decarbonizării, intens dezbătută în această perioadă, nu a fost o cerință impusă de Uniunea Europeană, ci este o propunere formulată în PNRR de către ministrul Energiei, Virgil Popescu. “Gafa uriașă comisă, voit sau nu, de ministrul Popescu pune România în situația de a alege între închiderea

CSC Dumbrăviţa pierde la scor la CFR Cluj, dar cu patru goluri primite în ultimele 10 minute

CSC Dumbrăviţa a jucat din noul meciul considerat acasă cu CFR Cluj din Cupa României pe terenul adversarei. A fost 5-0, 0-0 la pauză, pentru campioana României, dar cu patru goluri marcate în ultimele 10 minute. CSC Dumbrăviţa a reuşit să facă cât de cât faţă adversarei mult mai bine cotate până în minutul 81,

România întâlneşte Ungaria la Oradea. O timişoreancă este anunţată în echipa de dublu

Ana Bogdan şi Dalma Galfi se vor întâlni în primul meci din confruntarea România – Ungaria, din play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, de la Oradea, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi în sala mare a Primăriei Oradea. Primul meci de simplu va avea loc vineri, de la ora 15:00, între Ana Bogdan (48 WTA)

Caragiale, în centrul premierelor într-un decembrie de neuitat la TNT

Teatrul Național din Timișoara a pus în vânzare biletele pentru cele trei spectacole ale căror premiere vor avea loc în luna decembrie, ca un preambul spectacologic care dă măsura teatrului ca voce a societății: Conul leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale, regia artistică Felix Alexa (1 decembrie, 13 decembrie, Sala Mare), Amintiri din Epoca

Locuitorii Timișoarei au ”uitat” pe stradă 250 de tone de deșeuri în aproape 400 de locații din oraș/FOTO

Municipalitatea timișoreană, împreună cu operatorul de salubritate a adunat în doar două săptămâni aproape 250 de tone de gunoaie, din nu mai puțin de 400 de locații din oraș. Se pare că la găsirea locațiilor a ajutat și noua aplicație a primăriei. ”În ultimele două săptămâni am ridicat aproape 250 de tone de gunoaie din

Sorin Maxim

Timișoara ia cei mai mulți bani din Programul Operațional Regional. Regenerarea urbană, proiectele de eficiență energetică și mobilitate domină finanțările

Șefii administrativi de județe din Regiunea Vest, întruniți în cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională, au votat și modul în care se va face alocarea financiară pentru Programul Operațional Vest 2021-2027, inclusiv sumele pe care le pot accesa UAT-urile din mediul urban, pentru dezvoltarea urbană durabilă. Iar Timișoara va primi cei mai mulți bani, desigur

Subprefectul de Timiș vrea controale la alimentele acordate în cadrul proiectului Laptele și cornul

Sorin Ionescu, subprefect de Timiș, solicită din partea organelor de control cu atribuții în sectorul alimentar ca acestea să verifice ca produsele folosite în cadrul programului ”Laptele și cornul” să fie în cele mai bune condiții și să se păstreze și transporte în condiții corespunzătoare. Mai mult, el vrea ca echipele de control să fie

Specialiștii Universității Politehnica Timișoara sunt solicitați pentru implementarea unor proiecte de alimentare cu energie alternativă

Cei mai mari consumatori de energie din vestul țării își regândesc fabricile și caută soluții inovatoare de economisire. Investitorii apelează la specialiștii Universității Politehnica pentru implementarea unor proiecte de eficientizare energetică, anunță instituția de învățământ superior. Instabilitatea din domeniul energiei a dus la o regândire a investițiilor din vestul țării. Companiile automotive – mari consumatoare

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.