Programul Operațional Regional de la Timișoara, lansat de holograma lui Sorin Maxim. ADR Vest împarte 1,18 miliarde euro/FOTO

Un număr de 200 de invitați, prezenți la Sala 2 din Timișoara, au făcut cunoștință cu varianta în hologramă a șefului ADR Vest, Sorin Maxim, atunci când acesta a ales să lanseze dintr-o postură cu totul inedită primul Program Operațional Regional care va fi condus de ”acasă”, de la Timișoara și nu de la București. POR Vest aduce 1,18 miliarde de euro pentru dezvoltarea regiunii, de această dată într-o formă nouă, cu orientare spre dezvoltare și inovare în domeniul tehnologic.

Inovarea este pariul pe care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest mizează pentru ciclul financiar 2021-2027, lucru scos în evidență încă de la lansarea oficială a Programului Regional Vest. Povestea programului a fost spusă de o hologramă, care a trecut în revistă parcursul de aproape 24 de ani al ADR Vest și a explicat creșterea de care a beneficiat Regiunea Vest în această perioadă, datorită programelor finanțate din fonduri europene.

1,18 miliarde de euro vor ajunge în regiune prin Programul Regional Vest, cel care deschide porțile descentralizării din România. Aproape un sfert din buget va fi investit în zona de inovare și digitalizare.

Până în 2029, ADR Vest și-a propus să ajungă la 2 miliarde de euro investiți în fondurile de dezvoltare ale regiunii, să contribuie la dezvoltarea primului unicorn din Regiunea Vest, iar întreaga zonă să devină un hub de inovare și tehnologie cu o populație de peste 2 milioane de locuitori.

„Vrem să ieșim din paradigma „asfaltăm și băgăm țevi în pământ” și să mergem către a atrage în regiunea noastră inteligență, oameni creativi care să genereze idei noi și care să facă din regiunea noastră una dintre primele regiuni din această parte a Europei din punctul de vedere al creativității și competitivității. Îmi doresc din suflet ca anul 2030 să găsească regiunea noastră la peste 90% din nivelul de dezvoltare al mediei Uniunii Europene”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest.

Domeniile spre care vor merge banii europeni se păstrează din ciclurile financiare, dar mare parte din bani merg, ghidat, spre inovare și cercetare.

„Este o mare șansă de care trebuie să profităm în perioada următoare. Vom investi și în infrastructură, așa cum vom investi în mobilitate sau în turism. Dar inovarea și cercetarea sunt esențiale pentru ca regiunea să se dezvolte armonios și sustenabil. Vom avea un hub de inovare în regiune, centre de creativitate în fiecare județ, un accelerator de afaceri și un fond de capital de risc. Am gândit o strategie coerentă, în raport cu nevoile regiunii și la aceste proiecte mă uit cu cea mai mare speranță de a crea dezvoltare”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Un moment simbolic al lansării oficiale a fost semnarea unei declarații prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ADR Vest se angajează la o colaborare susținută și pro-activă, pentru a asigura implementarea fondurilor europene destinate regiunii Vest, „astfel încât să sprijine transformarea acesteia într-o regiune competitivă la nivel european, capabilă să atragă și să capitalizeze investiții, asigurând o calitate ridicată a vieții cetățenilor săi.”

„Este un moment istoric – momentul în care Programul Operațional Regional se descentralizează și este adus mai aproape de nevoile cetățenilor din regiune. Regiunea Vest este cea mai urbanizată din România, după București-Ilfov, iar acum va avea proiecte și investiții adaptate acestei caracteristici”, a apreciat Carmen Moraru – secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Transferul de competențe vine la pachet cu transferul de responsabilități.

„Acești 1,18 miliarde de euro vor îmbunătăți viața regiunii și vor face regiunea mult mai competitivă. Vorbim despre nevoia fiecăruia dintre noi de a contribui la orașe mai smart, la reziliență energetică, vorbim de un mediu economic mai sănătos și de o infrastructură educațională mult mai bună. E un exemplu de bune practici, pentru că nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră care sunt nevoile acestei regiuni, iar această descentralizare de fonduri europene la nivel regional înseamnă un transfer de competențe, și, în același timp, și un transfer de responsabilități”, a spus Alina Gorghiu, președintele Senatului României, reprezentantă a Timișului în Parlament.

La eveniment a fost prezent și Krzysztof Kasprzyk, directorul adjunct al Unității România din cadrul DG Regio a Comisiei Europene. El a oferit trei sfaturi pentru decidenții din regiune

„Gândiți la scară mare! Simplificați lucrurile! Lucrați împreună! În felul acesta, sunt convins că în 3-4 ani, ne vom întâlni din nou și vom putea sărbători îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus.”, a spus Krzysztof Kasprzyk

Simplificare procedurilor este una dintre principalele noutăți cu care vine Programul Regional Vest 2021-2027.

„Vrem să fie ca atunci când am trecut de la telefonul cu 24 de butoane, la cel cu unul singur. Ne dorim ca în loc de patru etape să avem una singură la evaluare; în loc de un an, procesul să dureze trei luni și ne dorim ca orice document produs de beneficiar, pe care acesta și-l asumă, să nu mai trebuiască să treacă printr-un ciclu suplimentar de verificare”, a explicat Sorin Maxim.

ADR Vest va lansa spre consultare primele patru ghiduri de finanțare încă de luna viitoare. Începând cu anul 2023, vor fi publicate lunar ghiduri noi, iar în plus va exista un calendar care va anticipa apelurile cu șase luni înainte de lansarea acestora.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Maxim e securistul hoț suprem, a spus: (noiembrie 19th, 2022 at 00:50 )

un mafiot care a durat d’a Capo… începând cu sediul ADRvest in care a facturat înzecit valoarea REALĂ de renovare. Plus a masacrat o casă de patrimoniu, incalcind samavolnic legea. Doar că să-și facă el JAFUL

Iar cenzurați mesajele comuniștilor? a spus: (noiembrie 19th, 2022 at 23:32 )

Preferați să faceți echipă cu mafioții securiști precum Maxim, decit cu cititorii voștri ?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.