Aseară, în jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei.
La scurt timp, în urma declanșării activităţilor specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier. Acesta a fost condus la sediul Poliției, pentru cercetări.
3 dintre tinerii răniți au fost transportați cu ambulanța la UPU Petroșani, iar ceilalți trei au fost duși la UPU Petroșani de către părinții acestora, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Răniții au între 11 și 14 ani. Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Peste noapte, trei victime au fost transportate la Timișoara, iar trei au rămas la spitalul Petroșani. Autorul a fost reținut preventiv. Din păcate, unul dintre copii a murit în această dimineaţă.
Comentarii prin facebook