Primăria Timișoara e la un pas de preluarea Spitalului CFR

spitalul cfr

spitalul cfr

Spitalul CFR Timișoara urmează să se alăture unităților medicale aflate în administrarea municipalității timișorene. Pe lista proiectelor de vot ale consilierilor locali se va afla și propunerea referitoare la unitatea medicală.

Deocamdată este vorba despre ”aprobarea intenției de preluare a unităților sanitare CF de pe raza Municipiului Timișoara în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara”. De inițiativa lansată de conducerea municipalității se va ocupa Serviciul Sănătate și Management Spitale din cadrul Administrației pentru Sanătate și Educație a Municipiului Timișoara.

Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, cunoscut și sub denumirea de Spital CFR Timișoara, este un spital public, clinic universitar, organizat pavilionar care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și se finanțează din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Capacitatea spitalului este de 212 paturi spitalizare continuă și 14 paturi spitalizare de zi. (…) Spitalul General Căi Ferate Timișoara acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală. (…) Prin adresa Secretariatului General al Guvernului nr.20/34713/09.12.2022, înregistrată la Primăria Municipiul Timișoara cu nr.SC2022-031318/14.12.2022, se comunică intenția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a transfera unitățile sanitare aflate în subordine către alte ministere și instituții cu rețea saniatră proprie. Organizarea rețelei unităților sanitare din Municipiul Timișoara, combinată cu investițiile majore în reconstrucția și dotarea acestora s-a dovedit a fi unele dintre cele mai bune strategii locale la nivelul spitalelor. Având în vedere cele prezentate mai sus, proiectului de hotărâre privind aprobarea intenției de preluare a unităților sanitare CF Timișoara în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara îndeplinește condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Timișoara.”, se spune în proiect,

Spitalul este situat pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 13-15, și are în componență mai multe clădiri: Pavilion nr. 13, Pavilion nr. 14, Pavilion nr. 15, Bloc Operator și Centrala termică.

Terenul pe care sunt amplasate clădirile ce compun Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara este domeniul public al statului, dat în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara. Clădirile Pavilion nr. 13, 14, 15 au fost construite la începutul anilor 1900.

În Pavilionul nr. 13 la subsol funcționează sala de mese, magaziile de alimente, sala hidrofor și vestiarele cadrelor medicale, atelierul tehnic și reparatii, Cabinet supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale, oficiul, etc.

În Pavilionul nr. 14 la subsol funcționează sala de așteptare, garderoba, croitoria, biroul internări, camera de gardă.

În clădirea Bloc Operator la subsol funcționează Laboratorul de analize medicale, Laboratorul de anatomie patologică, sala de recoltare, casieria, iar la parter Secția ATI și 3 săli de operații, la etaj sunt birourile administrative și un amfiteatru.

La parterul Pavilioanelor nr.13 și nr.14 funcționează Clinica Chirurgie, iar la etajul I al Pavilioanelor nr.13 și nr.14, precum și la mansarda Pavilionului nr.13, funcționează Clinica de Medicină Internă. Compartimentele Neurologie și Psihiatrie funcționează la etajul I al Pavilionului nr.13.

În Pavilionul 15 funcționează secțiile O.R.L., Oftalmologie și Farmacia.

În curtea spitalului se găsește centrala termică care asigură apa caldă, iar în timpul iernii agentul termic necesar încălzirii spațiilor aflate în cele 4 corpuri de clădire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO

Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă la Trofeul Râșnov și și-a consolidat fotoliul de lider în clasamentul Categoriei I din Campionatul Național de Viteză în Coastă cu două etape înainte de final. Deși nu era considerat favorit pe traseul de la poalele Cetății Râșnov, atât din cauza mașinii, care nu e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Economic vezi arhiva Economic

Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Italienii de la Ferrero ar urma să cumpere la Timișoara o locație deja construită și nu un teren, așa cum se discuta inițial. Pentru noua fabrică, locația vizată ar fi o unitate deja existentă, ridicată de un cunoscut operator de spații logistice, care construise acel spațiu pentru o companie din domeniul comunicațiilor, dar care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vom avea Nutella de Șag? Ferrero vizează achiziția unor hale în comuna de lângă Timișoara.
Pentru prima dată, arbitrii din cadrul CJA Timiș au primit un set complet și unitar de echipament, achiziționat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor AJF Timiș, fără niciun cost pentru cavalerii fluierului. Fiecare set este compus din două tricouri de arbitru, pantaloni și jambiere, marca Joma, același model de echipament utilizat și la nivelul Ligii 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră în fotbalul timișean! AJF Timiș s-a îngrijit de garderoba arbitrilor/FOTO
Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.