Empatia viceprimarului Tabără cu eroicul gest al șefului Colterm

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Directorul general al Colterm, Petre Nenu, a abandonat prin demisie misiunea de a administra societatea de termoficare municipală, aflată în insolvență și supravegheată de instituții specializate. Este o știre ce-ar trebui să intereseze abonații, nu știu dacă mai sunt vreo 50.000 în toată Timișoara. Dar pentru că Colterm este în conștiința noastră nu numai o firmă ce prestează servicii și oferă agent termic, ci și un important instrument politic de mazilire a celor aflați în funcție, demisia directorului arată cumva că totul este o deșertăciune. Iar în lipsa unui plan prezentat de primărie despre cum se vrea repunerea pe picioare a sistemului în ipoteza falimentului Colterm, deșertăciunea asta se poate transforma în disperare pentru cei dependenți de această sursă de căldură.

Când primarul Fritz și-a „ruginit” zestrea de voturi după alegeri tocmai prin subiectul Colterm, lăsând să se înțeleagă că de la el pricepere sau neputință a lăsat școli, spitale sau mii de familii în frig, nu ca urmare a unei situații financiare dezastruoase la care au participat activ primarii de dinainte, era evident că la Timișoara s-a spart „buba” demonstrativ. Iarna următoare au urmat Ploieștiul, Bucureștiul, Constanța, Tr. Severin, spaime la Arad și multe-multe capitale județ fără să se dea atâta ochii peste cap a revoltă și deznădejde. Pe de altă parte, la fel de inexplicabilă este și agățarea asta de schema cu amprenta de carbon în timp ce țări occidentale verzi revin la industrii poluante ca urmare a crizei mondiale energetice, punându-se pe pauză reformele din sectorul energie-mediu.

Probabil că viceprimarul Cosmin Tabără nu e racordat la Colterm și nu disperă atât de tare. El rămâne cu judecata rece și spune: „Unul dintre oamenii cerebrali din Colterm, directorul general, a ales să plece prin o demisie care vine pe fondul unei temeri că se apropie 30 aprilie și nimeni nu-l asigură de existența fondurilor necesare achiziționării certificatelor EUA, riscul de a răspunde personal pentru neimplicarea altora în acest program”, a spus zilele trecute viceprimarul PNL. Dar dl. Cosmin Tabără nu e numai nebranșat la Colterm, paradoxal, el nu este branșat nici la o majoritate care să-i susțină și să-i justifice postul politic obținut după alegeri.

Dacă pentru viceprimarul Tabără a fi cerebral este să pleci dintr-o societate municipală, să abandonezi o treabă, inseamnă că acum noi descriem eșecul. Iar dacă ăsta e eșecul, o societate de termoficare fără perspective, nici falimentată, nici reorganizată, nici măcar abandonată pentru a face alta, atunci vorbim despre o boală cronică. E prea târziu pentru gesturi spectaculoase cu un an și jumătate înainte de alegeri, dar dacă e cerebral să pleci când e greu, întrebarea firească este de ce nu pleacă și Cosmin Tabără. Că poate îi este greu și dumnealui.

Asta e la prima vedere. La o a doua vedere vom observa că si dacă pleacă mai mulți, primarul Dominic Fritz, viceprimarii Ruben Lațcău și Cosmin Tabără, tot aia e, nu se rezolvă problema. Vom merge la anul la vot să alegem unul care n-are soluții astăzi pentru termoficarea centralizată (sau are și nu le povestește) și altul care nici el nu le are, nu le-a avut, n-a făcut nimic pentru o bună perspectivă a Colterm, ba mai mult, a mai și bătut câteva cuie în coșciugul societății cât a fost primar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Timisorean obiectiv a spus: (ianuarie 22nd, 2023 at 11:24 )

Politicianul PNL Tabara este bransat la o majoritate care a votat la jumatatea lui decembrie ca intreaga crestere a pretului gigacaloriei sa fie suportata de primarie. Care primarie spune ca aceasta majorare costa inca 32 milioane lei, ca anul trecut a platit 150 milioane lei pentru Colterm si mai plateste si restante din 2014 de 70 milioane lei. . Acum vine si intrebarea pentru viceprimarul Tabara : cati bani trebuie sa mai plateasca primaria astfel incit ” sa asigure si fondurile pentru certiifcate ” ? Dupa care sa faca un total si sa ne spuna si cit ar costa sala polivalenta sau un nou stadion

Ytfdd a spus: (ianuarie 22nd, 2023 at 17:27 )

Nu inteleg de ce trebuie sa dea bani pe certificatele pacii??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.