Leii din Banat întâlnesc acasă Steaua. E nevoie de public şi de victorie

baschet

Baschetbaliștii de la SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara au reintrat într-un ritm nebun de meciuri, pe care îl vor menține până la finalul acestei luni. Ei vor întâlni Steaua București, miercuri, 18 ianaurie, de la ora 18,30, în sala Constantin Jude.

Partida contează pentru etapa a XVI-a, antepenultima din prima fază a Ligii Naționale. Echipa bănăţeană are o linie de clasament cu 8 victorii și 5 înfrângeri, în vreme ce Steaua totalizează 6/7.

„Cum a arătat campionatul, orice meci este dificil, pentru orice echipă. Steaua a dovedit în meciul cu Voluntari că este în formă, joacă un baschet bun. Dacă strângem rândurile, însă, vom putea învinge, așa cum i-am depășit pe steliști și în tur. Totul e mental și știm că putem trece peste perioada asta în care am avut scăderi în joc. Rezultatul de miercuri contează foarte mult pentru noi, trebuie să câștigăm pentru a ne asigura – într-un fel – calificarea în Top 5. Vom face tot posibilul și sunt convins că vom avea o evoluție mai bună decât pe terenul lui Dinamo”, Lazar Laszlo, căpitanul echipei.

În meciul tur, jucat la 26 noiembrie, la București, echipa viola s-a impus cu 90-81. SCM vine însă după trei eşecuri la rând şi are nevoie de o victorie pentru moral, dar şi de public, care să îi fie al 6-lea jucător.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă

Primăria Timișoara a bifat, joi, și etapa cerută de lege, a dezbaterii publice aferente bugetului local. Întâlnirea desfășurată aproape în unanimitate a avut doar intervenții relativ tangente cu bugetul, intervenienții nu au mai fost, așa cum era până acum, cetățeni care cereau bani pentru cârpit drumuri și trotuare, băncuțe în parcuri sau becuri pentru iluminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Nevoie disperată de puncte. Dumbrăvița merge la Ungheni cu speranță

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița începe faza play-out din Liga 2, cu o deplasare pe terenul Unirii Ungheni, formație ce a început anul 2025 cu victorii pe linie în campionat. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central” din Ungheni. „La prima vedere, pare o grupă dificilă, cu adversari cu renume în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoie disperată de puncte. Dumbrăvița merge la Ungheni cu speranță
isho.ro

Social vezi arhiva Social

A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda

Un bărbat din Ghiroda a plătit foarte scump nesimţirea de-a arunca ilegal deşeuri dintr-o maşină. “Aroganţa” l-a costat 30.000 de lei, în plus fiind obligat să strângă tot ce-a aruncat. Polițiștii locali din Ghiroda au surprins, în urmă cu o zi, un bărbat care a aruncat diverse tipuri de deșeuri dintr-o mașină de transport. Șoferul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara

Intenția Consiliului Județean Timiș de a achiziționa baza de agrement a AEM nu s-a materializat, aceasta fiind câștigată de către un grup de firme din Timișoara. Aceasta a  oferit un preț mai bun la licitația organizată de o societate de lichidatori și a anunțat deja că va amenaja acolo o bază de sport și agrement...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 28 – 30 martie 2025, în zona Intersport Iulius Town vor fi expuse o varietate de construcții inedite, realizate din mii de cărămizi LEGO®. Expoziția Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO® aduce în prim-plan diorame spectaculoase, care îi vor purta pe vizitatori din orașele viitorului spre peisaje sălbatice și misterioase, din regatele atotputernicilor dinozauri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O navă de croazieră și diorame spectaculoase, realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere pentru copii, în acest weekend la Iulius Town
Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara este campionă județeană la jocul de oină în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. În această săptămână a avut loc la Timișoara etapa județeană de Oină feminin și masculin gimnaziu, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. La cele două categorii, oină feminin şi oină masculin, au luat startul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportul național se practică cu drag și ambiție în Timișoara
Un bărbat din Ghiroda a plătit foarte scump nesimţirea de-a arunca ilegal deşeuri dintr-o maşină. “Aroganţa” l-a costat 30.000 de lei, în plus fiind obligat să strângă tot ce-a aruncat. Polițiștii locali din Ghiroda au surprins, în urmă cu o zi, un bărbat care a aruncat diverse tipuri de deșeuri dintr-o mașină de transport. Șoferul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A aruncat deşeuri din maşină şi a fost amendat cu 30.000 de lei. S-a întâmplat la Ghiroda
Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a organizat joi în Aula Magna UVT, dezbaterea „Dialoguri deschise despre violența în școală”, un subiect care se află pe agenda celor mai acute teme din realitatea școlilor – violența îndreptată asupra minorilor în spațiul școlar. La dezbatere au participat reprezentanți ai conducerii UVT, invitați din cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest s-a discutat despre violența în școală
Primăria Timișoara a bifat, joi, și etapa cerută de lege, a dezbaterii publice aferente bugetului local. Întâlnirea desfășurată aproape în unanimitate a avut doar intervenții relativ tangente cu bugetul, intervenienții nu au mai fost, așa cum era până acum, cetățeni care cereau bani pentru cârpit drumuri și trotuare, băncuțe în parcuri sau becuri pentru iluminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul bugetului Timișoarei poate merge înainte. Dezbatere publică (aproape) degeaba pe această temă
Prima ediție a Supercupei de rugby se va disputa la finalul acestei săptămâni. Campioana SCM Timișoara și deținătoarea Cupei României, Dinamo București, își vor disputa trofeul sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul Arcul de Triumf din București. Jocul are loc în deschiderea noului sezon, concomitent cu etapa de start din primele două ligi. Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea primei Supercupe, dar și a revenșei în fața unui adversar de tradiție
Pe lista “suveraniştilor” celor care au primit bani de la Bogdan Peşchir pentru a-i face campanie electorală lui Călin Georgecsu se află cel puţin trei timişioreni. Împreună ei au primit de la Bogdan Peşchir, cel aflat în arest pentru 30 de zile, peste 32 de mii de dolari. Vă amintiţi de individul din Dumbrăviţa, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Suveraniştii” timişoreni Hajjar, Kovacs şi Borcan au primit de la Bogdan Peşchir peste 32 de mii de dolari
Primăria Timișoara își propune să aducă sub aripa sa întreaga bază sportivă Electrica, iar primarul Fritz va propune acest lucru consilierilor locali. Acolo situația este un pic încurcată, terenul este al municipalității, dar clădirile aparțin STPT.  Bază respectivă a fost parte dintr-un proces pentru recuperarea ei de către STPT și oraș. Probabil e doar o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește să achiziționeze patrimoniul bazei sportivă Electrica din Timișoara, de la propria societate de transport
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.