Deschiderea expoziției „Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porți (1683-1716)”, la Bastionul Theresia, a avut loc în cadrul unui eveniment cu totul deosebit. Participanții au văzut, pe viu, cum arătau uniformele soldaților imperiali, dar și cei otomani, din perioada din care provin exponatele prezentate.
Vorbim despre o colecție evaluată la mai mult de zece milioane de euro, la care doar asigurările plătite sunt în valoare de 400.000 de lei. Obiectele prezentate provin din colecția Badisches Landesmuseum din Karlsruhe. Din păcate, din cauza costurilor, la Timișoara au ajuns doar de 38 de piese din colecția vastă referitoare la perioada otomană din acei ani, una în care Timișoara era sub dominația Istanbulului, din păcate una care nu e prezentă prea mult în colecțiile Muzeului Național al Banatului. Tot în cadrul expoziției, vizitatorii vor putea vedea holograma unui soldat ienicer. Sunt prezentate arme turcești, armuri, scuturi, coifuri, dar și o cămașă de zale care a aparținut Pașei Mustafa Tekirdağlı din Rodos.
Expoziţia poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. La Bastion va fi deschisă până pe 30 august.
Foto: Muzeul Național al Banatului
Comentarii prin facebook