La Timișoara e în curs de derulare Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital

Timișoara găzduiește, în perioada 4 mai – 30 iulie, Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital/ International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival. Evenimentul este parte a proiectului Patrimoniul sub reflectoare Timișoara, fiind realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, ca parte Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii și finanțat parțial de EEA and Norway Grants.

Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital reunește curatori, artiști digitali, profesori și studenți din România, Norvegia, SUA, Austria, Italia, Danemarca, Lituania și alte țări într-o manifestare de incursiune în dimensiunile culturale ale tehnologiilor digitale imersive.

La deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc în aceste zile, au participat Florin Drăgan, rector UPT, Radu Vasiu, președinte Senat UPT și director Centrul Multimedia, Diana Andone, director CeL și coordonator proiectul Patrimoniul sub reflectoare Timișoara, Filippo Sanfilippo, Universitatea Agdir, Norvegia, Mark Frydenberg, Universitatea Bentley, USA, Ingrid Bjørnaali, artistă Norvegia.

Noutățile prezentate în cadrul acestui festival sunt, pe lângă cele peste 40 de aplicații mobile, de realitate virtuală, mixtă sau augmentată, și două lucrări în premieră, exemple aparte și unice de utilizare a tehnologiei în cultură.

În 23 mai, în premieră, a fost prezentată lucrarea Tipare ale poeziei a artistului timișorean Marius Jurca, o adaptare a poeziilor originale ale lui Robert Șerban, într-o instalație interactivă multimedia, cu software personalizat care permite utilizatorilor să descopere Timișoara prin culoare și poezie. Vizitatorii pot să interacționeze cu această lucrare în fiecare zi de la orele 11:00 – 16:00 în holul clădirii Electro la Culture Fun Space.

O premieră mondială este și prezentarea, în prezența autoarei Ingrid Bjørnaali din Norvegia, a instalației video 3D Land Bodies, Decomposing Mass (Corpuri de pământ, descompunerea materiei). Proiectul este o colaborare audiovizuală între Ingrid Bjørnaali, Maria Simmons și Fabian Lanzmaier, concentrându-se pe ecosistemele din turbării și interpretarea lor prin diverse tehnologii de înregistrare și de calcul 3D. Premierea oficială a avut loc în data de 24 mai, în Cazarma U – Digital Culture Space, începând cu ora 17:00.

Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital cuprinde demonstrații de realitate extinsă din domenii culturale, istorice, de știință, educație și instalații create pentru clădirile de patrimoniu. Toate evenimentele sunt publice, destinate tuturor, copiilor și familiilor, în diverse locații: ExperimentariumTM și Muzeul tehnic al UPT – Science and Tech Playground, în Cazarma U – Digital Culture Space, holul clădirii Electro – Culture Fun Space și a Universității Politehnica din Timișoara, în spațiile Muzeului Național al Banatului – Digital Heritage Dome.

În aceeași perioadă se va organiza Conferința Internațională NETTIES, Networking Entities, organizată împreună cu asociația internațională IAFES și un workshop dedicat specialiștilor din industriile creative între 25-26 mai 2023.

Cazarma U – Digital Culture Space este prima locație deschisă publicului în 4 mai 2023 ca un Spațiu cultural imersiv, deschis tuturor celor care doresc să experimenteze poveștile Timișoarei, ghidați de tehnologiile de realitate augmentată și virtuală. Pornind de la imaginea de ansamblu a orașului, văzută de sus, vizitatorii sunt purtați prin istoria celor 5 cartiere istorice, dezvăluită prin video-uri 3D și imagini scanate 3D ale patrimoniului muzeal, pot vizita în 360 clădirile emblematice cu ajutorul ochelarilor VR și să mapeze parcursul proiectului Patrimoniul sub Reflectoare.

În premieră modială va fi și prezentarea, în prezența autoarei Ingrid Bjørnaali din Norvegia, a instalației video 3D Land Bodies, Decomposing Mass (Corpuri de pământ, descompunerea materiei). Prin utilizarea fotogrammetrie, o tehnologie care se referă la cartografierea prin satelit și arhivarea spațiilor și monumentelor antropocentrice, biotopul este interpretat bit cu bit de aproape, într-o interacțiune intimă. Lucrarea explorează turbării specifice din Finlanda, Norvegia și Canada din diferite perspective, descentralizând experiența umană și concentrându-se pe ideea peisajelor naturale ca surse de viață, spre deosebire de resurse.

De asemenea, vizitatorii pot afla povestea proiectului Spotlight Heritage Timișoara și pot descoperi povestea cartierelor orașului prin tehnologiile digitale de realitate augumentată și virtuală: Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021), Cetate (2022) și Giroc (2023). Programul de vizitare este până pe 30 iulie 2023, în zilele de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 20:00.

Hol Electro – Culture Fun Space s-a deschis publicului în 22 mai, aici cultura se îmbină cu tehnologia și distracția prin intermediul aplicațiilor VR și AR spectaculoase, a jocurilor video folosind cele mai recente tehnologii, a tradiției tehnice a orașului îmbinate cu cele mai noi realizări tehnologice din lumea întreagă, în special aplicațiile: Roman Villa in VR ( Tunisia), Suakin Island in VR (Sudan) realizate de VR Company, și un Spațiu imersiv haptic-audio-vizual dezvoltat în cadrul proiectului Erasmus+ AugementedWearEdu. Deschis studenților de toate vârstele!

Muzeul Abandonului realizat de Augmented Space Agency este unul dintre standurile pe care studenții îl pot vizita. Fiind un proiect digital participativ în cadrul căruia se poate intra în atmosfera Căminului Spital de la Sighet abandonat acum 20 de ani, acesta folosește aspectul de realitate virtuală pentru a crea o experiență imersivă pentru participanți.

Un alt stand interactiv care aduce în atenția publicului un subiect care, în ultimii ani și care a fost pe buzelele tuturor este standul organizat Mark Frydenberg (Bentley University USA) care abordează Metaverse-ul dintr-o perspectivă multidisciplinară, concentrându-se asupra oportunităților de afaceri, a preocupărilor sociale și a inovației tehnologice. Se va prezenta în premiera lucrarea Tipare ale poeziei a artistului Marius Jurca, o adaptare a poeziilor originale ale lui Robert Șerban, într-o instalație interactivă multimedia, cu software personalizat care permite utilizatorilor să descopere Timișoara prin culoare și poezie. Interfața proiectului este compusă din elemente circulare interactive alături de numere și culori specifice dominanței cromatice a locațiilor sau a monumentelor reprezentate în poeme. Prin interacțiunea cu elementele circulare și respectând ordinea crescătoare a numerelor, se pot descoperi secvențial cele 14 poeme ale scriitorului redate chiar de vocea acestuia. Acestea pot fi parcurse secvențial sau aleatoriu, rezultatul ambelor tipuri de interacțiune fiind o explorare individuală sau colectivă în care arta, poezia și tehnologia se intersectează într-un mod inedit pentru a crea publicului o experiență audio-vizuală unică. Programul de vizitare și interacțiune este între 22 mai – 31 mai 2023, de luni până sâmbătă între orele 11:00 – 16:00.

În Experimentarium și Muzeul UPT din 20 mai se instaurează Science and Tech Playground dedicat copiilor și tinerilor pentru cele mai interesante experimente de fizică, ghidați fiind de tutori cu experiență și pot parcurge alegoria simțurilor pe baza poveștilor suprinse în proiectul Patrimoniul sub reflectoare. Aici se vor regăsi și multe aplicații de la curatori și artiști internaționali dedicate științelor, cu tehnologii purtabile și senzoriale, alături de inovațiile tehnice din Banat, prezentate cu ajutorul tehnologiilor digitale, cu AR/VR și holograme, dar și calculatoarele anilor 80 vor face deliciul vizitatorilor de toate vârstele.

Vizitatorii pot experimenta inclusiv aplicația IndexAR, o aplicație care poate facilita procesul de învățare și Himere Valahe, cu interacțiune a utilizatorilor cu elemente de realitate augumentată accesibile direct pe telefoanele mobile. Program de vizitare și interacțiune 22 mai -2 iunie 2023, în fiecare Marți – Duminică orele 11:00 – 15:00.

În Muzeul Național al Banatului – Digital Heritage Dome oferă din 19 mai diverse experiențe imersive atât în sălile muzeului, cât și în pasajele istorice și publice ale Bastionului Theresia, unde istoria și poveștile Timișoarei vor putea fi trăite prin tururi ghidate și proiecții video interactive. Vizitatorii vor descoperi cartierul Giroc, împreună cu celelalte cartiere fanion, într-o expoziție clasică dublată de tehnologii în mansarda clădirii. Vor descoperi amplitudinea proiectului Patrimoniul sub reflectoare dezvoltat în ultimii ani, vor fi imersați în poveștile culese prin intermediul dome-ului VR și vor putea păși prin istorie de-a lungul tunelurilor animate digital în spațiul stradal al Bastionului Theresia. Programul de vizitare este până pe 23 august 2023, de marți până Duminică, între orele 10:00 – 18:00, cu vizionare instalație video tuneluri publice până pe 4 iunie 2023, în fiecare seară, între orele 20:00 – 23:00.

Toate locațiile sunt integrate în circuite mediate cultural care vor invita la explorări public divers și unde participarea directă și interacțiunea prin tehnologie vor permite internalizarea poveștirilor digitale și vor stimula localnicii și turiștii să vadă, să audă, să simtă, dar și să acționeze, să co-creeze și să interiorizeze orașul.

Pentru informații, programul de vizitare, tururile ghidate și medierea culturală puteți vizita https://spotlight-timisoara.eu/en/international/, respectiv pe Facebook: https://www.facebook.com/SpotlightHeritageTimisoara/ sau peInstagram: @spotlight_tm
Proiectul Virtual Spotlight Heritage Timisoara beneficiază de un grant de € 97.000 de la Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii, EEA and Norway Grants.

Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple sau căutând „Spotlight Heritage Timișoara”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.