Miercuri, în jurul orei 16:00, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Parța, din județul Timiș, soldat cu rănirea unei persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o persoană necunoscută a condus un autoturism în localitatea Parța, iar la un moment dat a efectuat manevra de mers înapoi, moment în care ar fi surprins și accidentat un minor în vârstă de 10 ani.
După impact conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 21 de ani, stabilindu-se că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care l-a condus a fost luat fără încuviințarea proprietarului.
Îm cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului, conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și furt în scop de folosință.
Polițiștii continuă cercetările în vederea depistării conducătorului auto și luării măsurilor legale care se impun.
Comentarii prin facebook