Municipalitatea pregătește premiile care vor fi acordate pentru concursul internațional de soluții pentru Piața Victoriei

Primăria Timișoara a pregătit 60.000 de euro care ar urma să fie acordați celor care vor obține primele trei locuri la concurs internațional de soluții pentru amenajarea Pieței Victoriei și a străzilor adiacente: N. Lenau, M. Eminescu, Dr. N. Paulescu, J.W. Goethe, Alba Iulia, Mărășești și Ferdinand. Concursul este realizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), care a câștigat licitația pentru organizarea concursului, ocupându-se de întreaga documentație necesară.

Acum, Primăria Timișoara a elaborat proiectul de hotărâre  pentru aprobarea premiilor care vor fi acordate în cadrul concursului internațional de soluții „Piața Victoriei, Timișoara”. Valoarea cumulată a premiilor II, III, și mențiunilor este de 60.000 euro iar câștigătorul premiului I va beneficia de finanțarea contractului de proiectare în lei, fără TVA, sumele fiind asigurate din bugetul local.

Zona zero a Timisoarei, compusă din Piața Victoriei și șapte străzi din jurul ei sunt emblematice pentru identitatea și istoria orașului nostru. Este zona de care timișorenii se simt atașați emoțional și simbolic, și este cartea noastră de vizită în fața vizitatorilor. De aceea, ne dorim o amenajare care să pună în valoare moștenirea arhitecturală și culturală a spațiului și să îl integreze armonios cu restul centrului istoric. La fel de importante sunt și calitatea, accesibilitatea și atractivitatea a acestui spațiu”, a spus primarul Dominic Fritz.

Primăria Timișoara dorește să implementeze o soluție care răspunde nevoilor actuale de utilizare a spațiilor centrale și străzilor aferente, astfel încât locuitorii să beneficieze de un spațiu deschis, eficient și accesibil.

Până în momentul de față, Ordinul Arhitecților din România a oferit consultanță pentru organizarea concursului propriu-zis, documentația de concurs, a elaborat și predat regulamentul de concurs, a pus la dispoziția concurenților materialele necesare, a realizat estimatul de investiție și tema de proiectare, precum și proiectul tehnic. Urmează partea de promovare și lansare a concursului pe site-ul oficial al concursului și desfășurarea propriu-zisă a concursului și desemnarea marelui câștigător. Premiul cel mare va fi suportat de bugetul local iar în ceea ce privește participanții la această cursă, ei pot fi atât de pe teritoriul României cât și din orice stat membru EU.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete

Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a lansat pe SEAP o licitație în vederea achiziției a mai multe tipuri de borduri, zeci de mii de metri liniari, și pavaj pentru 20.000 de metri pătrați. Suma alocată este una importantă, depășește două milioane de lei. Vânzarea este împărțită pe patru loturi distincte: Lot 1 – Bordură mare 50x20x25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de Drumuri a Primăriei Timișoara caută furnizor pentru zeci de mii de metri de borduri și 20.000 de metri pătrați de pavaj, pentru două milioane de lei
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare organizează la Timișoara, în perioada 9-11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, o invitație de a încetini ritmul pentru a redescoperi valoarea hranei, a dialogului și a comunității. Evenimentul va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.