Marţi, 4 iulie, Filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, organizează Festivalul ,,Ucrainenii din România-cultură, tradiții și actualitate”. Manifestarea va avea loc în Piața Operei din Timișoara, între orele 09:00-19:00.
Cu acest prilej, va fi organizată și o masă rotundă de la ora 10:00, în sala de Consiliu, din cadrul Primărie Timișoara, pe tema ajutorului și sprijinului acordat refugiaților din calea războiului și implicit, Ucrainei, dar si despre tradițiile și cultura, etnicilor ucraineni. La întâlnirea de la Primăria Timișoarei, vor participa reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România: deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președinte UUR; membrii Consiliul Național UUR, de la Congresul Mondial al Ucrainenilor din Diasporă (EKU)- Serbia, Ambasadorul onorific al guvernelor francofone din Belgia; Congresul Mondial al Ucrainenilor, Belgia; Congresului European al Ucrainenilor; Consiliului Regional Transcarpatia; de la raionul Hust-Ucraina; din cadrul administrațiilor publice locale Ivano-Frankivsk și Cernăuți.
Din partea Primăriei Timișoara, va fi prezent primarul Dominic Fritz; reprezentanții Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș; organizațiile partenere, non-guvernamentale sau asociațiile care i-au sprijinit pe ucrainenii de dincolo de graniță.
Comentarii prin facebook