Ciolacu şi miniştrii lui, eroii „neîngenuncheaţi” ai României

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

La finalul lunii, premierul Marcel Ciolacu şi trei membri ai cabinetului său vor merge la Bruxelles pentru a (re)negocia cu membrii Comisiei Europene „odiosul” PNRR, care ar putea aduce în România câteva zeci de miliarde de euro în spitale, autostrăzi, şcoli etc. Un PNRR extrem de huiduit de „forţele patriotice” din România şi numai bun de transformat în „păcatul original” al tuturor nerealizărilor din ultimii ani. Şi fiindcă PNRR-ul a fost negociat de un lider USR, evident că USR e de vină pentru tot.

De exemplu, pentru faptul că, atunci când a fost alungat de la guvernare, executivul avea 80 de secretari de stat, iar acum 200. Evident că tot USR e vinovat că, după plecarea de la guvernare, au fost angajaţi doar în structurile guvernamentale 10.000 de nepoţi, amante, dansatoare la bară, frecători de mentă etc. Per total, numărul bugetarilor s-a mărit cu 25.000, de la „stabilizarea” ţării prin guvernarea PSD-PNL. Şi exact USR e vinovat fiindcă a băgat în PNRR eliminarea pensiilor speciale, care se dau astăzi inclusiv torţionarilor securişti, poliţiştilor care dau drumul la ucigaşi pe străzi sau judecătorilor care iau şpăgi de la interlopi, sunt condamnaţi în primă instanţă şi salvaţi prin prescrierile CCR. În fapt, acel atât de contestat PNRR înseamnă câteva reforme structurale de care România avea foarte mare nevoie, chiar şi fără miliardele de euro bonus.

Acum situaţia e critică în România, aflată în pragul unui crah. La aceasta şi-au adus contribuţia depravarea financiară, dar şi crasa incompetenţă a unor miniştri şi l-aş nominaliza doar pe Câciu, fost la Finanţe, care a scris un buget între ridicol şi bizar, pentru care a fost premiat cu portofoliul Fondurilor Europene. Ciolacu vorbeşte de o lună de reforme, că sună bine, dar nu pune mâna pe nimic. PNL-iştii umblă ca nişte curci bete, aşteptând semnale de la Cotroceni, palat al cărui locatar e mai precocupat cu programarea excursiilor pe care le mai are de bifat în ultimul an de mandat(e).

Dar Ciolacu şi trei miniştri (Finanţe, Muncă, Fonduri Europene) se duc la Bruxelles. Să repare cică stricăciunile PNRR-ului. Televiziunile „patrioţilor” infractori (oare de ce în România „patriotismul” se măsoară în cât ai furat de la stat?) îi prezintă ca pe nişte eroi moderni. Vă amintiţi genul de filme, în care care luptătorii care vor da bătălia finală sunt prezentaţi înainte făcând tot felul de pregătiri? Ba încearcă să regleze unele probleme personale, ba se roagă la sfinţi, ba mai ţin câte o prelegere? Tot aşa se întîmplă şi la noi. Ciolacu şi ai lui miniştri sunt prezentaţi ca nişte atleţi ai creştinismului şi patriotismului care merg să se jertfească pentru noi în bătălia finală cu „progresiştii” de la  Bruxelles.

Ca să fie clare lucrurile, Ciolacu ne-a spus din start că merge la Bruxelles cu pieptul scort în faţă şi spatele drept. „Premierul României şi miniştrii din Guvernul României nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc şi nici nu execută ordinele nimănui”, a ţinut să sublinieze Ciolacu, vorbind despre el la persoana a treia precum regii de altădată. Câciu nu ştiu dacă înţelege ceva din ce i se întîmplă, la fel şi doamna aceea care venit în locul lui Budăi. În schimb, “profesionistul” PNL-ist Marcel Boloş, fost la Fonduri cu rezultate execrabile, acum la Finanţe, face şi el ce ştie: îngenunchează şi pupă icoane prin biserici. Obscurantism PNL-ist de secol XXI.

Tot în aceeaşi pregătire, Ciolacu a făcut o… nefăcută. Şi l-a luat consilier pe Victor Ponta, precursor al „patriotismului economic”, cu al său slogan din perioada când conducea PSD: „Mândri că suntem români”. Altfel, un  admirator al lui Viktor Orban şi Erdogan, dar şi al „democraţiei” chineze. Plus consilier al preşedintelui Serbiei. Plus un tip absolut neserios şi propagandist a tot felul de conspiraţii. Plus cel care a reintrodus pensiile speciale, după ce acestea au fost desfiinţate de Emil Boc. Cu Ponta în echipă, Ciolacu precis nu va îngenunchea la Bruxelles. Că doar noi, „mândri că suntem români”, am îngenuncheat doar cu faţa spre răsărit…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ion a spus: (august 24th, 2023 at 07:04 )

Ciolacu si ai lui vor adopta metoda cersetorilor din vestul Europei. Vor cere bani, iar daca nu vor primi, vor injura in limba romana.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.