Vineri, 8 septembrie, începând cu ora 20.00, pe tramvaiul platformă din Piața Unirii va avea loc un concert de folk sub semnătura Atelierul de Folk. Solist: Dr. Șerban Comșa. Recită: Otniel Floruț.
Concertul acustic va include atât compoziții proprii, cât și melodii celebre ale genului folk și nu numai, și poezie în interpretarea actorului Otniel Floruț.
Despre Șerban Comșa
Este inițiatorul proiectului Atelierul de Folk, o inițiativă care își propune să îndrume copiii peste 7 ani spre o activitate recreativă care să le stimuleze dezvoltarea abilităților vocal-instrumentale.
Deschiderea oficială a Atelierului de Folk a avut loc în luna aprilie a acestui an, iar în luna mai a avut loc prima ediție a festivalului „Întoarcerea la folk”, în curtea Căminului Cultural din Giroc.
Șerban Comșa a câștigat în urmă cu câteva zile două premii II în cadrul festivalului național „Folk pe
pâine”, care s-a desfășurat la Pecica (la prima sa participare), unul la secțiunea Interpretare și celălalt la secțiunea Creație.
Comentarii prin facebook