„Dominic n-a făcut nimic”. Dar ce realizări măreţe avea dacă accepta oferta PNL!

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Dominic n-a făcut nimic!”. Acesta este sloganul „constructiv” cu care PNL Timiş şi candidatul Nicolae Robu atacă precampania electorală şi, foarte posibil, vor marşa şi în campania electorală pentru alegerile din 9 iunie. Nu intru în discuţii ce şi cât a făcut Dominic Fritz în cei trei ani şi ceva de mandat. E treaba lui şi a echipei sale să lămurească acest aspect. Eventual, în paranteză fie spus, îmi amintesc că fostul primar Nicolae Robu chiar n-a prea făcut nimic, timp de opt ani, din punctele pe care le-a promis în 2012. Asta dacă nu cumva o coală de hârtie A4 mâzgălită cu câteva cifre se consideră proiect finalizat.

Altundeva vreau să ajung. Până a se resemna cu varianta Robu candidat, ba chiar şi ulterior, PNL a încercat din răsputeri să-l convingă pe Fritz să se îmbrace în straie liberale. Iar acest lucru s-a întâmplat, potrivit mai multor surse din PNL, atât la nivel local, cât şi central. Inclusiv Nicolae Ciucă i-ar fi făcut ofertă, după un  demers similar al unui fost ministru de Interne din Caraş-Severin. De altfel, anul trecut, neştiind nimic despre aceste discuţii, membrii unei delegaţii de primari liberali din Timiş, în timpul unor discuţii cu liderii centrali ai partidului, au rămas perplecşi când Rareş Bogdan i-a „asigurat” că, în Timişoara, candidatul PNL la primărie va fi Dominic Fritz. Sigur, nu te poţi lua după vorbele lui Rareş Bogdan, că iar ajungi la pensii speciale desfiinţate în 30 de zile. Dar omul este prim-vicepreşedinte PNL şi deţine prima poziţie pe lista de europarlamentare pe partea liberală. Om cu greutate în partid, cum ar veni.

Şi mă gândesc că, fiind vorba de un partid serios, înainte de a-l oferta, cei din PNL s-au interesat despre prestaţia lui Fritz în fruntea Primăriei Timişoara. Şi, chestiune de logică, au aflat că a făcut ceva, că altfel nu făceau eforturi disperate pentru a-l racola. Că doar vorbim de politicieni responsabili, lideri ai celui mai vechi partid din România, urmaşi de Brătieni. Nu se făcea să aducă în PNL un individ care „n-a făcut nimic”. Sau la acea vreme să fi făcut ceva Fritz, dar între timp s-a prescris?

În acest context, haideţi să facem un scurt exerciţiu de imaginaţie! Ce s-ar fi întâmplat acum dacă Fritz accepta oferta PNL? Îi vedeam pe tinerii liberali cu Adrian Lulciuc în frunte îmbrăcaţi în tricouri pe care erau numerotate „realizările” lui Fritz? Cu litere mici ca să încapă cât mai multe. Fritz era „neamţul care face!”, spre deosebire de contracandidatul său care îşi dă câte zece autogoluri. Oare cum îl ridica în slăvi Simion Moşiu? Mai ales că avea nevoie de Fritz să prindă loc în Consiliul Local pentru Fraţii C.

În contrapondere, câtă băşcălie şi zoaie aruncate în capul candidatului independent (sau AUR?), Nicolae Robu, produceau acelaşi PNL? Şi da, Nicolae Robu candidează acum sprijinit de PNL, fiindcă Fritz a refuzat această ipostază. Ca să înţeleagă mai bine, pe limba lui, în pofida celor Z.E.C.E. goluri marcate meci de meci, Robu a ajuns titular, doar fiindcă a refuzat Fritz transferul. Altfel, rămânea o eternă rezervă neutilizată a lui Fritz. Cel puţin la PNL.

Fără să o mai lungesc mult, „Dominic n-a făcut nimic!” doar fiindcă a refuzat să joace unul dintre cele mai practicate „sporturi” în politichia româneasă: traseismul. Şi – nu-i aşa? – la noi trădarea se premiază, în timp ce loialitatea, integritatea, caracterul etc. sunt luate în derâdere, fiind doar pentru fraieri.

P.S. La indigo se întâmplă lucrurile şi la Bucureşti. Fiindcă a refuzat să se înscrie în PNL, Nicuşor Dan este, apud Rareş Bogdan şi compania, cel mai slab primar din istorie. Dacă se înscria în PNL, era cel mai bun…

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 20th, 2024 at 09:06 )

Cele intamplate nu sunt decat un alt exemplu de demagogie plus o tentativa de parvenire cum este un obicei in politica. Evident ca este greu sa investesti zi de zi timp si efort pentru a castiga un concurs cand mai simplu e sa cumperi indeplinirea obiectivului respectiv iar acest lucru merge mana in mana cu un electorat nepregatit.
Legat de Dominic, mai bun ar fi fost sloganul Dominic nu stie nimic pentru ca este clar ca omul nu se pricepe, nu are un parcurs profesional care sa il recomande si nu are niciun fel de abilitati tehnice. Sigur, este tipul de candidat care flutura steagul si isi face echipa cu cei care se strang in jurul sau iar lucrurile merg daca acele persoane sunt oneste si pricepute, ceea ce din pacate nu e cazul. Cand vine vorba de realizari a facut si el ceva, mai ales din proiectele fostei administratii dar cu anumite schimbari care au creat mai multe controverse, dovedind incapacitatea sa tehnica si lipsa de viziune. In schimb cand vine vorba de promisiunile sale electorale sta rau, rau de tot. Daca ne raportam la site-ul sau de campanie pe care eu l-am salvat si care acum a disparut foarte convenabil din peisaj, nu ia nota de trecere. Evident ca toti candidatii au facut acelasi lucru dar acestia cel putin nu au pretins ca sunt altfel iar intr-un fel este chiar bine ca nu si-au atins anumite obiective cum ar fi celebra fantana cantatoare cu jocuri de lumini pentru care orasul urma sa plateasca peste 2 milioane de euro.
Norocul face ca avem totusi un candidat care bifeaza multe dintre cerintele pentru un astfel de post, care are un parcurs educational, profesional si institutional de invidiat iar experienta in privat nu ii lipseste, mediu unde ceilalti 2 contracandidati ar sucomba dupa cateva zile. Asa ca, cu ceva documentare putem alege un primar bun fara a tine cont de tot felul de sloganuri de campanie care mizeaza pe un electorat needucat.

Dinu a spus: (martie 20th, 2024 at 10:01 )

@Daniel…Marian, tu ești? 😀

@Daniel a spus: (martie 20th, 2024 at 11:34 )

Politica nu cere abilități tehnice, măi băiatule. Cere altfel de abilități, cere empatie cu oamenii, cere o minte ageră și onestitate. Uită-te, dacă tot știi să navighezi, la structura parlamentului englez sau la cea a parlamentului francez și întreabă-te ce-or căuta acolo niște doamne care au ocupația onorabilă de casnică! Politica este despre polis, despre cetate, nu un concurs de furat și mințit la adăpostul diplomelor și performanțelor din privat!
Și nu mai sufoca forumul aici cu excrețiile tale mintoase și „obiective” !

Daniel a spus: (martie 20th, 2024 at 14:53 )

@@Daniel
Exact din cauza unei astfel de mentalitati am ajuns in situatia actuala. Evident ca atunci cand aperi habarnisti si impostori trebuie sa sustii utilitatea acestora si anume sa voteze fara sa inteleaga ce voteaza, sa fie cat mai usor de manipulat, sa depinda de stat si sa aiba schelete in sifonier. Pe aceiasi logica beton este foarte bine ca il avem pe Georgica si pe senatoarea urlatoare in parlament. Cu acest tip de oameni trebuie sa defilam si cu ei trebuie sa ne mandrim iar vestile bune continua pentru ca vin multi din spate. La 40% analfabeti functionali avem de unde alege.

oana a spus: (martie 20th, 2024 at 15:24 )

asa si este. sunt atat de ridicoli ca isi fac conturi false pe toate postarile de media si a ziarelor…

iesitul cu tricouri „dominic n-a facut nimic” peste oamenii cu copii de la terase in centru sau mai nou si vandalizari, dar deh, la noi doar murdar se poate juca

au impresia ca aici e slatina sau bocsig si ca cei de rand sunt la fel de tembeli ca vospitul

emi a spus: (martie 20th, 2024 at 15:26 )

@Daniel, ai gresit pagina baiatu, mergi la cotetul de Ziua de Vest si la spitalul de nebuni si zi dinastea.

Kata a spus: (martie 20th, 2024 at 15:41 )

@danielica, bati campii ca majoritatea pnlsd-istilor.
Uite aici programul USR – Dominic
https://2020.dominicprimar.ro/program
Dar pentru mai multe lamuriri iti punem si programul lui Robu din 2012:
https://debanat.ro/2019/07/daca-doriti-sa-revedeti-promisiunile-electorale-din-2012-ale-candidatului-nicolae-robu-cate-au-fost-realizate_261112.html
Asa ca sa vada lumea cat de “onest” esti…

Kata a spus: (martie 20th, 2024 at 16:17 )

@danielica, bati campii ca majoritatea pnlsd-istilor.
Uite aici programul USR – Dominic
https://2020.dominicprimar.ro/program
Dar pentru mai multe lamuriri iti punem si programul lui Robu din 2012:
https://debanat.ro/2019/07/daca-doriti-sa-revedeti-promisiunile-electorale-din-2012-ale-candidatului-nicolae-robu-cate-au-fost-realizate_261112.html
Asa ca sa vada lumea cat de “onest” esti…
In care din urmatoarele categorii te regasesti? Analfabeti functionali sau “analfabeti moral”?

Jack a spus: (martie 20th, 2024 at 16:52 )

Fritz e un esec pentru Timisoara!

Poli 21 a spus: (martie 20th, 2024 at 19:13 )

E minunat sa vezi cati lingusitori ( nu am spus lingatori) are acest fritz si cat de mult seamana postarile intre ele. Nota mare celui ( celor) ce produce replicile si le imparte postacilor.

Daniel a spus: (martie 20th, 2024 at 19:31 )

@Kata
Ai uitat sa precizezi ca initial programul electoral era pe dominicprimar.ro dupa care a fost mutat iar pe site s-au expus presupusele sale realizari.
Daca luam punct cu punct si excludem anumite excentricitati din programul lui Robu putem observa ca procentual s-au indeplinit pe bune mai multe obiective decat in cazul lui Fritz care bifeaza realizari de fatada cum este cazul mult trambitatei digitalizari care este la fel de himerica ca si diploma sa de studii.

Timisorean get-beget a spus: (martie 20th, 2024 at 21:09 )

Jack… daca Dominic Fritz este un esec, ce este Robu pentru Timisoara ?

Poli 21 a spus: (martie 20th, 2024 at 21:56 )

Robu a fost, fritz este.

david a spus: (martie 21st, 2024 at 02:06 )

@Jack, lasa prostiile ca maine parca te vedem cum mergi sa primesti 10 lei pentru comentariu in Unirii pe colt, stii tu, unde e sediul cu camata PNL.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.