Demararea lucrărilor la noul drum de legătură Timișoara – A1, de la bifurcația spre Sânandrei mai așteaptă. Contestația depusă de cei de la ARL Cluj a fost admisă de CNSC.
În consecință, ofertele vor trebui reevaluate de Direcția de și Poduri Timișoara. Drumul respectiv a fost inceput de italienii de la Todini, dar contractul a fost reziliat din lipsă de activitate. Atunci, Investiția de abia ajunsese la un sfert din total.
Acum, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a admis în totalitate solicitarea celor de la Strabag / Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj, care nu a fost de acord cu rezultatul licitației, care acorda contractul celor de la Drumuri și Poduri Banat SRL – Maxagro Center SRL – Opr Asfalt SRL – Obras Publicas y Regadios SA,cu un preț de 263,5 milioane de lei, cu TVA.
Acum, cei de la DRDP Timișoara au de așteptat comunicarea oficială a celor de la CNSC și va urma reevaluarea ofertelor.
Precedentul contrat a fost reziliat in 2023,când lucfarea a ajuns la 24%.
Conform noului contract, executantul trebuia să realizeze expertiza lucrărilor deja executate și avea la dispoziție 12 luni pentru a proiecta si executa restul investiției.
Drumul de legătură pentru descărcarea traficului de pe autostrada A1 spre Timișoara, pe conexiunea DN 69 Timișoara – Arad, are o lungime de 10,25 km. Drumul expres va avea două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere și va fi realizată în regim de drum expres.
Comentarii prin facebook