Primăria Timișoara a reușit, la aproape nouă luni de la anunțarea câștigătorului, atribuirea efectivă a contractului de proiectare a reabilitării Pieței Victoriei

La aproape nouă luni de la desemnarea câștigătorului la concursul internațional de desemnare a executantului proiectului reabilitării zonei Piața Victoriei, Primăria Timișoara anunță că a avut loc și atribuirea efectiva a contractului. Societatea anunțată câștigătoare în urma unui concurs organizat de Ordinul Arhitecților pentru municipalitate, semnează acum efectiv acordul.

Primăria Timișoara a anunțat atribuirea contractului pentru serviciile de proiectare (DALI+PT+AT, studii conexe) necesare pentru amenajarea și modernizarea Pieței Operei și a unor străzi din zona Cetate. În fapt, nu este nicio noutate, firma cu care s-a semnat contractul era deja cunoscută, este vorba, de fapt, de un gup de firme de arhitectură din Timișoara care câștigaseră  contractul în luna octombrie a anului trecut. Atunci, Ordinul Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, organizaseră o selecție de proiecte internațională pentru primărie.

Câștigături au fost fost desemnați cei de la Studio Arca SRL și Prodid SRL . Autori principali ai proiectului sunt Radu Golumba și Șerban Sturdza.

Cel mai probabil, perioada de aproape nouă luni de la declararea proiectului câștigător și atribuirea efectivă a fost una birocratică, necesară pentru parcurgerea etapelor normale în cadrul unei asemenea licitații.

Valoarea contractului este de 6.911.460 lei.

„Începem cea mai dificilă etapă din modernizarea Pieței Victoriei și anume cea de proiectare. E un proiect care va schimba Timișoara pentru următoarele decenii. Actuala soluție, aleasă în urma unui concurs internațional de arhitectură, aduce concepte moderne, dar păstrează și pune în valoare identitatea și moștenirea istorică a acestui spațiu. După piețele Unirii, Sf. Gheorghe și Libertății, acum vine rândul Pieței Victoriei și a străzilor adiacente să se transforme”, a spus primarul Dominic Fritz.

Municipiul Timișoara, împreună cu Ordinul Arhitecților din România și cu cu sprijinul Filialei Teritoriale Timiș a OAR a organizat un concurs internațional de soluții de arhitectură pentru modernizarea spațiului public din zona centrală a Timișoarei.

Premiul I a constat în contravaloarea estimată a contractului de servicii de proiectare.

Durata contractului este de 50 de luni, dintre care 20 de luni pentru proiectare, avizare, întocmire documentație și 30 de luni pentru asistența tehnică pe durata execuției.

La concursul internațional au fost depuse proiectele realizate de 30 de echipe de arhitecți. S-a urmărit ca participanții la concurs să valorifice la maxim potențialul pentru fiecare dintre necesitățile Pieței Victoriei, să găsească echilibrul între valoarea istorică a spațiului și o abordare inovativă, contemporană. Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Juriul a apreciat proiectul câștigător ca fiind ”o expresie a coexistenței armonioase a vieții urbane contemporane cu natura, conservând configurația spațială a pieței și imprimând, totodată, o notă contemporană”. Piața Victoriei este prezentată într-o viziune complexă, care oferă tipuri de experiențe diferite, prin zonele diverse, dar care compun un întreg armonios.

Piața Victoriei face parte din culoarul de 3 piețe centrale din Timișoara, alături de Piața Libertății și Piața Unirii. Aceasta nu a avut parte în ultimele 3 decenii decât de intervenții mici, reparații sau amenajări minore. Primăria Timișoara dorește ca cea mai importantă piață a orașului să fie pusă în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței trebuie protejate, conservate și puse în valoare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (iunie 6th, 2024 at 17:20 )

Vom avea 3 ani șantier în centru exact cum a fost pe vremea lui Robu în celelalte piețe. Un proiect total inutil când alte zone din oraș arată cum arată dar de făcut se fac amenajări în centru.

Timisoara a spus: (iunie 6th, 2024 at 18:30 )

Cred ca glumesti , as suporta unca 3 ani de santier in centru decat sa arata asa ca dupa razboi, asteptam acest proiect de 30 de ani si tu vi ca de ce iar santier ? Celelalte zone vor urma si ele insa acolo mai tine si oameni , multi nesimtiti.

@MIhai a spus: (iunie 6th, 2024 at 18:50 )

Nu, nu prea mai e mult de făcut în altă parte. La periferii, comuniștii hrăpăreți deghizați în dezvoltatori imobiliari au urâțit cu blocuri pentru 100 de ani de-acum-încolo, În rest, pătura medie, pe măsură ce va fi laminată de sărăcie, va lăsa apartamentele și casele altora. Așa că, mai rabdă 3 ani și bucură-te că nu vine iar Robu, că-i în stare să construiască piste pentru caii familiei C. Cu bani europeni, bineînțeles!!!

Kata a spus: (iunie 6th, 2024 at 21:46 )

@mihai, @timisoara, nu vor urma vor preceda… Dacia, Traian, Mocioni si oituz sunt mai avansate deact Victoriei, iar in cartiere se lucreaza si la demolat garaje si amenajat parcari si spatii verzi, se repara trotiare, se schimba tevi de colterm, aquaTim…

ion a spus: (iunie 7th, 2024 at 07:30 )

Întreb pentru un prieten analfabet: care e siglă clanului Cârpaci? Că omul vrea sa voteze, dar neștiind să citească, trebuie să recunoască poza.

Ghita Grada a spus: (iunie 7th, 2024 at 11:04 )

Nu pot crede ca timisorenii sant de acord cu asta! Pai fratilor piata asta nu face parte din centru istoric! Vreti sa dispara cele 14 banci unde oamenii se relaxeaza privind minunatele amenajari florale? Sa fie o piata betonata cu niste tisnitori? Nu avem destul beton in centru? Si vad ca dispar si amenajarile florale minunate cu nii de lalele urmand sa apara si doua alei pietonale noi!!!! Face-ti o greseala enorma! Nu ma asteptam la asta din partea d.lui arh.Sturza!

bla a spus: (iunie 7th, 2024 at 12:23 )

Ghita e mai mult spatiu verde ca si inainte, Surogat si Corso au pe mijloc acel aliniament de arbori, deja existenti, care in acele poze sunt mai mari. Aleile din mijloc cu banci, da, alea dispar pentru ca va fi vegetatie acolo unde acum sunt pavele si cele 2 alei transversale sunt ca sa nu ocolesti toata piata, sa poti trece dintr-o pare in alta. Vor fi destule aranjamente de flori

Ghita Grada a spus: (iunie 7th, 2024 at 13:19 )

Prietene,,bla” cred ca nu ai calculat bine spatiul verde care se pierde si spatiul verde nou creeat! Aleile noi langa ,,lupoaica” nu isi au rostul pt ca ai trecere la ,,pesti” Betonul cu tisnitori e complet aiurea in fata operei. Si daca avem o promenada istorica am scos tramvaiul am pastrat piata cred ca trebuie sa avem grija de ,,centrul vechi”. Vad ca nu intelege nimeni asta. Eu cred ca era bine sa existe o gandire cum sa anulam circulatia din fata catedralei sa avem o promenada completa ,,opera-catedrala”. Ce spuneti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.