Să presupunem că aţi reuşit să fiţi proprietarul unei case. Nu contează cum: aţi cumpărat-o, moştenit-o, obţinută prin instanţe etc. În cele mai multe cazuri asta înseamnă mari eforturi, inclusiv de natură materială şi mult timp pierdut prin instanţe. Dar, în fine, acum sunteţi în culmea fericirii, aveţi actele de proprietate în mâini şi mergeţi să intraţi în casă. Ghinion!, vorba unui clasic în viaţă. Casa este ocupată de o familie, două, un clan, nu mai contează. Le ceri să părăsească imobilul şi ei îţi râd în faţă. Eventual îţi cer o imensă sumă de bani pentru ca tu să poţi intra în propria casă, obţinută cu atâtea eforturi. Ce faci? Te baţi cu ei? Angajezi nişte bătăuşi să-i dea afară? Eşti corect, respecţi legea, aşa că nu faci nimic din toatea acestea, ci te adresezi justiţiei. Fiindcă tu crezi că trăieşti într-o ţară în care justiţia chiar funcţionează.
Astfel că demarezi un proces de evacuare din imobil a celor care stau ilegal acolo. Crezi că este doar o chestiune formală, iar în câteva zile, cei care ţi-au cotropit casa vor fi evacuaţi. Bun, nu zile, câteva săptămâni. Dar săptămânile se transformă în luni, iar lunile în an. Un an cu amânări peste amânări, timp în care observi că „amărâţii” care ţi-au ocupat casa au nişte avocaţi foarte costisitori. Trece astfel un an, te aştepţi în fine la un verdict, dar cei care stau ilegal în casa ta fac o cerere de strămutare a procesului. Ce să vezi, aceasta este acceptată. Ca atare procesul care ţi se părea o banalitate se reia de la început într-un alt loc. Iar casa pe care ai obţinut-o cu atâta trudă îţi rămâne încă interzisă. Sigur, procesul îl vei câştiga în cele din urmă, ar fi absurd să se întâmple altfel. Dar când? Încă un an, încă doi?
Ai timp acum să vezi lucrurile altfel. Pui mâna şi pe o Constituţie unde la articolul 44 aliniatul 2 scrie negru pe alb: „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Dar mai contează Constituţia atâta timp cât cei care trebuie să vegheze la aplicarea ei, CCR, e doar o bandă de borfaşi? Iar cei care împart dreptatea îţi vor spune că eşti un ignorant în treburile juridice, pe care doar ei, iniţiaţii, le cunosc atât de bine. Chiar dacă lucrurile sunt atât de clare.
O să spuneţi poate că un astfel de caz e doar ipotetic, dar nu e aşa. Am mai auzit de astfel de lucruri, iar la Timişoara s-a întâmplat de curând. Este drept, nu e vorba de o persoană fizică, ci de Primăria Timişoara. Care anul trecut a reuşit să câştige, după mulţi ani de procese, imobilul de pe CD Loga nr. 52, ocupat ilegal, prin metode dubioase, de membri ai celebrului clan Cârpaci. Aceştia nu au vrut să iasă din casă, decât dacă municipalitatea le dă 5 milioane de euro. Exact aşa, 5 milioane e de euro! Sigur că banii nu au fost daţi, iar Primăria a demarat un proces de evacuare. După un an de amânări succesive la Judecătoria Timişoara, clanul a solicitat strămutarea litigiului, iar Curtea de Apel Timişora a acceptat doleanţa, procesul urmând să se reia de la capăt la Judecătoria Arad.
Se ştie, una din petele negre ale Timişoarei, de fapt probabil cea mai mare, a fost acapararea de către clanurile ţigăneşti a clădirilor din centrul oraşului. Tot timpul s-a arătat cu degetul spre clanurile Cârpaci, Stancu etc., clanuri considerate marile vinovate pentru acest lucru. Departe de-a încerca să le iau apărarea, dar aceste clanuri fără ajutorul unor „gulere albe”, oameni din administraţie, procurori, judecători, avocaţi, notari, poliţişti, chiar Finanţe (nu trebuie văzut ce impozite au plătit pe sumele puse pe masă de alde Cârpacii?). Clanurile sunt doar vârful unui aisberg extrem de puturos, fiindcă în baza lui ascunsă în „ocean”, sunt mulţi indivizi inclusiv oameni din justiţie. Mă rog, aşa zisa justiţie din Timişoara.
Justiţie care şi-a arătat şi în acest caz măsura. De ce aproape tot timpul doar în favoarea clanurilor? Când judecătorii şi procurorii stau la paranghelii cu interlopii şi politicienii, nu e de mirare. Magistraţi plătiţi cu salarii colosale, provilegii nemaivăzute, pensii imense la vârste nesimţite de mici. Ca să livreze ce? O inepuizabilă justiţie de tarabă.
P.S. Nu pot să nu amintesc faptul că la Curtea de Apel Timişoara este judecătoare o binecunoscută epistolară, pe numele ei Adriana Stoicescu. Care şi-a spus clar părerea de mai multe ori despre „progresişti”, LGBT-işti, USR –işti (care conduc acum Primăria Timişoara), pe toţi catalogându-i ca fiind un fel de suboameni. Probabil, aceştia nici n-ar trebui judecaţi, sunt aprioric vinovaţi. Aceeaşi judecătoare îşi arăta, în urmă cu ceva timp preferinţa în domeniul justiţiei române: “Je suis Savonea”. Aici, chiar nu sunt comentarii!
Comentarii prin facebook