CCIA Timiș lansează trei noi proiecte de pregătire, finanțate cu fonduri europene

CRAFT

CRAFT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță demararea a trei proiecte importante, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027. Aceste inițiative sunt destinate să sprijine în total 1809 angajați în dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele pieței muncii și pentru a face față provocărilor economice actuale.

Grupul țintă a proiectelor este format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, care dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private, cu domiciliul/reședința în Regiunea Vest.

Proiectele vor include cursuri de formare profesională, toate menite să ofere participanților resursele necesare pentru a-și îmbunătăți abilitățile și pentru a-și crește competitivitatea pe piața muncii. Prin aceste acțiuni, CCIAT își propune să contribuie la creșterea calității forței de muncă din regiune și să sprijine dezvoltarea profesională continuă a angajaților.

PROIECT – #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei, ID 311110

Parteneri sunt Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș – beneficiar / lider de parteneriat și Camera de Comert și Industrie a Județului Hunedoara – partener

Durata proiectului e de 30 luni (01.10.2024 – 31.03.2027), valoarea totală a proiectului e 4.963.214,13 lei, din care CCIA Timiș: 2.590.588,43 lei, CCI HD: 2.372.625,70 lei Valoarea nerambursabilă: 4.963.214,13 lei, din care 4.218.732,01 lei din partea FSE+ și 744.482,12 lei din bugetul național. Obiectiv general al proiectului este ”Promovarea învățării pe tot parcursul vieții, a oportunităților flexibile de actualizare a competențelor și de calificare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, care dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private din Regiunea Vest, prin crearea și implementarea unor programe de pregătire profesională continuă pentru actualizarea competențelor digitale, de dezvoltare durabilă și antreprenoriale în concordanță cu schimbările și nevoile pieței muncii din Regiunea Vest.”

Rezultatele așteptate sunt: 602 angajați vor participa la programe de formare profesională pentru competențe digitale, competențe verzi și competențe antreprenorială, dintre care 512 participanți care finalizează formarea cu certificat și 83 persoane care obțin un certificat de calificare în conformitate cu prevederile OG  129 /2000.

Programe de formare profesională derulate în cadrul proiectului: Furnizate de CCIA Timiș: Manager de Proiect – 2 grupe, 38 cursanți; Munca Orientată spre calitate – 2 grupe, 40 cursanți; Îmbunătățirea continuă a proceselor – 2 grupe, 40 cursanți;

Marketing Digital – 3 grupe, 48 cursanți; Dezvoltare sustenabila – 3 grupe, 60 cursanți; Specialist in managementul deșeurilor – 1 GRUPĂ, 20 cursanți – Curs inițiere/specializare; Grafician PC(DTP designer) – 1 GRUPĂ, 20 cursanți – Curs inițiere/specializare; Agent de curățenie clădiri si mijloace de transport – cod NC 5149.1.2 – 2 Grupe, 40 cursanți – CURS CALIFICARE NIVEL 2

Furnizate de CCI HD; Inițiere în economia verde – 6 grupe, 112 cursanți; Operator

Introducere, Validare și Prelucrare Date – 6 GRUPE, 132 cursanți – Curs inițiere/specializare; Instalator apa canal – cod 712602 – 2 Grupe, 52 cursanți – CURS CALIFICARE NIVEL 3

PROIECT – Ecotech – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est, ID 310939

Parteneri sunt Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș – beneficiar / lider de parteneriat; Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” -Partener 1, Timișoara, Jud. Timiș; Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea –

Partener 2, Focșani, Jud.Vrancea. Durata proiectului e de 24 luni (01.10.2024 – 30.09.2026).

Valoarea totală a proiectului este de 4.952.094,39 lei, din care CCIA Timis: 2.046.273,32 lei; Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” : 1.529.455,04 lei; CCI Vrancea: 1.376.366,03 lei Valoarea nerambursabilă: 4.949.394,39 lei, din care 4.206.985,23 lei din partea FSE+ și 742.409,16 lei din bugetul național.

Obiectivul general al proiectului este ”Promovarea învățării pe tot parcursul vieții a oportunităților flexibile de actualizare a competențelor și de recalificare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, care dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private din Regiunea Vest si Sud Est, ținând seama de competențele antreprenoriale, digitale si alte noi competențe bazate pe nevoile pieței muncii din Regiunea Vest si Sud Est prin facilitarea tranzițiilor profesionale și promovarea mobilității profesionale.”

Rezultate așteptate sunt: 325 angajatori din județele Timiș, Arad, Hunedoara,Caraș Severin Tulcea,Galați,Constanța,Buzău,Brăila,Vrancea vor beneficia de sprijin în vederea creșterii competitivității angajaților; 605 angajați care participă la unprogram de formare profesională din care 303 sunt femei,6 persoane cu dizabilități și 20 persoane cu vârsta peste 55 ani, astfel: 300 persoane participante la dezvoltarea competențelor și a locurilor de muncă digitale, 120 persoane participante la programe de dezvoltare durabilă și a competențelor verzi, 130 persoane participante la cursuri de antreprenoriat, 55 persoane participante la cursuri de calificare din domenii cheie ale economiei; 491 angajați care finalizează un program de formare profesională cu certificat de absolvire sau de participare; 79 angajați care obțin un certificat de calificare

Programe de formare profesională derulate în cadrul proiectului: Furnizate de CCIA Timiș: Responsabil de Mediu – 2 grupe, 40 cursanți; Expert Achiziții Publice – 2 grupe, 50 cursanți; Grafician PC – 2 grupe, 50 cursanți; Marketing Digital – 3 grupe, 30 cursanți; Expert legislația muncii și revisal- 5 grupe, 60 cursanți Furnizate de Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING”; Expert Dezvoltare Durabilă –3 grupe, 60 cursanți; Operator Introducere, Validare și

Prelucrare Date – 1 grupe, 25 cursanți – CURS CALIFICARE NIVEL3; Competențe digitale de bază – 6 Grupe, 90 cursanți

Furnizate de CCI Vrancea: Lucrător Comercial – 1 grupe, 15 cursanți; Operator

Introducere, Validare și Prelucrare Date – 1 grupe, 15 cursanți – CURS CALIFICARE NIVEL 3; Confecționer – asamblor articole din textile – 2 grupe, 40 cursanți – CURS CALIFICARE NIVEL 2; Marketing Digital – 1 grupe, 15 cursanți;

Managementul Echipei – 1 grupe, 20 cursanți; Utlizare eficientă resurse și Gestionare deșeuri – 1 grupe, 20 cursanți; Competențe digitale de bază -5 grupe, 75 cursanți

PROIECT – FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale! ID 302244

Parteneri: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș – beneficiar / lider de parteneriat și Camera de Comert și Industrie Prahova – partener

Durata proiectului: 30 luni (01.10.2024 – 31.03.2027). Valoarea totală a proiectului este de 4.961.196,66 lei, valoarea cofinanțării UE: 4.217.017,16 lei.

Obiectivul general al proiectului este de a crea și implementa programe de pregătire profesională continuă pentru actualizarea competențelor digitale, de dezvoltare durabilă și antreprenoriale în concordanță cu schimbările și nevoile pieței muncii din Regiunile Vest si Sud-Muntenia. Acest lucru are drept scop să sprijine formarea și dezvoltarea profesională a angajaților, astfel încât aceștia să fie mai bine pregătiți pentru cerințele actuale și viitoare ale locurilor de muncă.

Principalele rezultate în urma implementării proiectului sunt:

 Sunt informați 300 de angajatori (150 întreprinderi din regiunea Vest și 150 de întreprinderi din regiunea Sud-Muntenia) și 1000 de angajați (500 angajați din regiunea Vest și 500 de angajați din regiunea Sud- Muntenia), sunt încheiate 10

Acorduri de parteneriat cu instituții / organizații relevante, este realizată și mediatizată pagina de Facebook a proiectului, sunt emise 10 Newslettere – în format electronic și 10 comunicate de presă, este realizat Ghidul privind Egalitatea de Șanse și Nediscriminarea, sunt recrutați 602 beneficiari în Grupul țintă pentru care se aplică 602 chestionare Egalitate de Șanse și Nediscriminare

 602 persoane vor fi orientate spre un program de formare profesională

 602 persoane vor fi beneficiari selectați pentru a face parte din Grupul țintă

 386 angajați vor participa la Programe de formare altele decât cele cu recunoaștere națională

 216 angajați vor participa la programe de formare profesională autorizate cf. Nr. 129/2000

 106 angajați vor participa la Programe de calificare

 110 angajați vor participa la Programe de formare profesională autorizate cf. OG. Nr. 129/2000

 200 angajați participă și la un program de formare a competențelor privind egalitatea de șanse

 100 angajați participă la un program de formare a competențelor verzi și de dezvoltare durabilă

 300 persoane vor dobândi competențe verzi și privind nediscriminarea și prevenirea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală și vor obține un certificat de participare

Aceste proiecte sunt un pas important în direcția sprijinirii angajaților și angajatorilor, având în vedere că adaptabilitatea și abilitățile actualizate sunt esențiale pentru orice carieră în contextul evoluției rapide a tehnologiilor și piețelor. CCIAT invită toți cei interesați să se implice și să beneficieze de oportunitățile oferite prin aceste proiecte.

Informații suplimentare la tel: +40.256-490.771, e-mail: office@cciat.ro.a

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.