Mesaj manifest al rectorilor din România către studenţi şi profesori: “Fiți arhitecții propriului viitor! Evitați capcanele zvonurilor sau ale propagandei”

Printr-o scrisoare deschisă, Consiliul Naţional al Rectorilor i-a îndemnat pe studenţi să meargă duminică la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dar numai după ce s-au informat „corect” din surse „credibile” şi să „reflecteze profund” înainte de a lua o decizie.

„Fiți arhitecții propriului viitor! Alegeți să faceți parte din procesul decizional. Votul vostru contează mai mult ca oricând. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru”, scriu reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor într-un apel către studenți și profesori, înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Într-o poziționare rară pentru mediul universitar CNR îndeamnă cadrele didactice și studenții să meargă la vot pe 8 decembrie, să se informeze și să nu creadă în zvonuri sau în propagandă.

„Apartenența României la Uniunea Europeană și NATO nu reprezintă doar garanții ale securității și stabilității, ci și oportunități de progres economic și social”, se arată în mesajul CNR, for ce reunește conducătorii universităților din România.

Printre semnatarii manifestului s-a numărat şi rectorul UPT, Florin Drăgan, care, înainte de scrisoarea CNR, a remis un mesaj asemănător.

Redăm mesajul integral:

„Dragi studenți și profesori,

Universitatea este și trebuie să rămână un spațiu al cunoașterii, al gândirii critice și al implicării civice. Ea oferă nu doar competențe esențiale pentru integrarea pe piața muncii, ci și valorile fundamentale ale cetățeniei democratice și ale responsabilității sociale. Într-un moment definitoriu pentru direcția pe care o va urma țara noastră, Consiliul Național al Rectorilor vă îndeamnă să participați la vot pe data de 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Acest act nu este doar un drept fundamental, ci și o datorie morală față de viitorul vostru, al societății și al țării.

Alegerea unei persoane care să vă reprezinte și care să poată gestiona responsabil provocările multiple cu care ne confruntăm este esențială pentru securitatea, stabilitatea și progresul țării noastre. Votul vostru nu este doar o opțiune, ci o confirmare a implicării în viitorul României. Într-o eră în care informația și dezinformarea circulă cu aceeași viteză, vă îndemnăm să vă informați corect, din surse credibile, să verificați faptele și să evitați capcanele zvonurilor sau ale propagandei. Așa cum universitatea promovează gândirea critică, și voi sunteți invitați să reflectați profund înainte de a lua o decizie.

Apartenența României la Uniunea Europeană și NATO nu reprezintă doar garanții ale securității și stabilității, ci și oportunități de progres economic și social. Prin participarea la vot susțineți consolidarea acestor piloni ai societății moderne și trimiteți un mesaj puternic de angajament față de o direcție care să sprijine dezvoltarea țării.

Dragi studenți și profesori,

Fiți arhitecții propriului viitor! Alegeți să faceți parte din procesul decizional. Votul vostru contează mai mult ca oricând. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru. Ieșiți la vot, fiți responsabili și implicați!

Cu încredere în puterea voastră de a modela viitorul,

Consiliul Național al Rectorilor”

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

antiVrajeāla a spus: (decembrie 5th, 2024 at 14:33 )

Demisia! Urgent! Nu v-ar fi rusine!!!
articolul 4 din legea 199/2023 spune asa:

„Sistemul național de învățământ superior se bazează pe următoarele principii:
…
p) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii și doctrine politice și religioase;”

Astia sunt de-aia de umblau pe vremuri cu ziarul „Scanteia” prin sate sa „culturalizeze” si sa „ridice nivelul politic” al maselor???

UNDE PUNEM STOP ACESTOR ABERATII?

PROPAGANDA ASTA ABJECTA FIE EA SI IMPACHETATA IN CUVINTE MARI DENOTA DEMOCRATIE??? ASTA E BOLSEVISM, nu democratie!

#idiocracy🤪

Matei a spus: (decembrie 5th, 2024 at 15:48 )

Pentru antiVrajeala: Este un indemn la vot, indiferent de optiune. Respecta principiul invocat de tine. In democratie e normal sa se reaminteasca care ne sunt drepturile si obligtiile, atata timp cat avem libertatea de a alege. In Bolsevism nu ti se mai reamintesc drepturile, in speranta ca poate uiti de ele

antiVrajeāla a spus: (decembrie 5th, 2024 at 16:41 )

@Matei, nu, nu este un indemn la vot, este inducerea FALSULUI cum ca unul dintre candidati ar fi impotriva Nato sau UE si sa-l voteze pe celalalt. Nici macar indemnul la vot nu e neaparat ok, libertatea de constiinta poate insemna si sa nu votezi(chit ca eu sunt pentru a merge la vot, dar nu ma apuc sa zic cuiva sa considere la fel!). Despre informarea din surse credibile… sa fim seriosi, am mai auzit placa asta in plandemie, sunt aceleasi surse credibile, nu? Alea care practica cenzura, demonizarea echipei adverse cu tot felul de nascociri si rastalmaciri fara a cere un punct de vedere si din cealalta parte etc, nu?🤪

Ceea ce fac ei este ILEGAL, vezi legea!

#Slavery is NOT freedom
#War is NOT Peace
#Ignorance is NOT strength

De ce tip de practici imi aduce aminte apelul asta am scris mai sus.

#toNti pentru justitie🤪

#idiocracy🤪

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord

Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.