Creștere de 72% la credite pentru casă. Valoarea medie a unei finanțări acordate de imobiliare.ro Finance a ajuns la 71.000 de euro

Brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro, imobiliare.ro Finance, a intermediat, pe parcursul anului trecut, credite în valoare de 350 de milioane de euro, volumele de creditare înregistrând un avans spectaculos, cu 75%, față de 2023. În 2025, țintește numărul 1 la nivel de piață.

Această evoluție provine, în parte, din creșterea cu 72% înregistrată pe segmentul creditelor ipotecare, transmit reprezentanții brokerului. Au fost accesate astfel împrumuturi pentru tranzacții imobiliare cu o valoare totală de 300 de milioane de euro. Valoarea medie a unui credit ipotecar obținut prin intermediul Imobiliare.ro Finance a crescut anul trecut cu 11%, până la 71.000 euro.

O majorare puternică, de 85%, a fost vizibilă și pe segmentul creditelor de consum. Acest segment a avut o pondere de circa 14% în totalul volumului de credite intermediate în 2024 de Imobiliare.ro Finance la cele 25 de bănci și instituții financiare partenere din România. Valoarea medie a unui credit de consum a crescut cu 38%, până la 13.600 euro, volumele creditelor de consum ajungând la 50 de milioane de euro.

Brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro a reușit, astfel, să-și dubleze în ultimii trei ani cota de piață. Mai mult, rețeaua sa națională s-a dezvoltat considerabil, extinzându-se în 2024 cu 30% și ajungând să acopere în prezent 30 de județe.

Brokerii Imobiliare.ro Finance operează pe o platformă de ultimă generație, validata la nivelul grupului Ringier în Polonia, unde este folosită de peste 1.800 de specialiști cu volume de credite intermediate anual de 3 miliarde de euro.

În cadrul rețelei se testează, totodată, constant noi soluții bazate pe AI și machine learning. Acestea îi ajută pe brokeri să-și maximizeze cunoștințele în domeniu și cresc viteza operațională în cadrul Imobiliare.ro Finance.

“Suntem în poziția privilegiată de a reuși astfel de rezultate prin expertiza și dedicarea francizelor noastre din toată țara, alături de încrederea oferită de brand și integrarea cu ecosistemul Imobiliare.ro prin tehnologie și parteneri, și chiar mai larg prin acoperirea media a grupului Ringier. În 2025 ne propunem să continuăm ritmul de creștere și să devenim nr.1 pe piața din România”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance.

Românii încă mai cred că trebuie să plătească un comision brokerului de credite

Chiar dacă românii percep mai bine în ultimii ani valoarea adăugată adusă de un broker de credite, mai ales în contextul actual al pieței, cu provocări legate de dobânzi și de condițiile de creditare, dar și cu o complexitate ridicată a produselor bancare și a politicilor de risc, există încă mituri de care profesioniștii din acest domeniu se lovesc în mod cotidian.

Aproape 50% dintre cei care au luat, de exemplu, parte la un studiu realizat recent de Imobiliare.ro și de compania de cercetare de piață Unlock Market Research aveau convingerea că o colaborare cu un broker de credite generează un cost ascuns sau că acesta va percepe un comision, în ciuda faptului că serviciile profesioniștilor din domeniu sunt gratuite prin lege și reglementate de ani de zile prin OUG 52/2016. La studiul realizat la finele anului trecut au participat 800 de respondenți din 7 orașe.

“Țintim permanent piața neintermediată, adresându-ne cu precădere acelor clienți care nu sunt familiarizați cu serviciile unui broker de credite. Preferăm să educăm și să creștem piața. Observăm deja rezultatele eforturilor noastre. Am reușit alături de Imobiliare.ro să schimbăm comportamentul cumpărătorilor care astăzi își evaluează capacitatea de creditare înainte de a începe să exploreze piața. Ei sunt în acest fel mai pregătiți și mai protejați de potențialele riscuri ale procesului de finanțare”, a mai declarat Dan Niculae.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.