Astăzi, 27 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Arad, la imobilele unor persoane fizice și juridice, cât și la sediul unor instituții.
Perchezițiile fac obiectul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, privind obținerea de diplome ce atestă calitatea de medic a mai multor cetățeni străini, fără ca aceștia să urmeze toți anii de studiu.
Activitățile sunt desfășurate în baza ordonanței de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Se beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic – I.P.J. Timiș.
Comentarii prin facebook