Ajuns la ediţia cu numărul XIV, tradiţionalul Târg Apicol de la Ghiroda şi-a deschis sâmbătă porţile. Profitând de vremea frumoasă o mulţime de lume s-a bucurat de soarele de afară, dar şi de delicioasele produse ale albinelor. 
În fiecare an, în primul weekend din martie, are loc Târgul Apicol Ghiroda, cea mai mare manifestare de profil din vestul ţării. Timp de două zile, Ghiroda devine punct de întâlnire pentru comunitate, apicultori, producători și pasionați ai domeniului. Sâmbătă, târgul şi-a deschis porţile, iar multă lume a profitat de vremea frumoasă pentru a veni la Căminul Cultural din Ghiroda, gazda evenimentului.
“Ne bucurăm să avem alături expozanți din toată țara și din străinătate, dar mai ales o comunitate numeroasă care susține acest sector vital. Mulțumim tuturor celor implicați – partenerilor, comercianților și echipei din Primărie – pentru contribuția la succesul evenimentului. Vă așteptăm să descoperiți produse apicole de calitate, iar vouă, doamnelor și domnișoarelor vă dorim o primăvară senină, plină de bucurii, împliniri și zâmbete,”, a transmis primarul comuei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, cu ocazia deschiderii târgului.
Pe lângă produseler apicole, precum în fiecare an, nu au lipsit nici momentele artistice.
Cel mai dulce târg din vestul României este deschis şi astăzi.













































Comentarii prin facebook